full screen background image

Eduard Mititelu: ”E bine că la final de mandat s-a trezit și doamna Huțu! După 4 ani de trai pe picior mare în Capitală”

Secretarul de stat Eduard Mititelu, primul pe lista PNL pentru Camera Deputaților, a ironizat comunicatul de presă transmis ieri de deputatul PSD Alexandra Huțu pe tema barajului de la Vârfu Câmpului.

E bine că la final de mandat s-a trezit și doamna Huțu! Ea și-a amintit, după 4 ani de trai pe picior mare în capitală, unde probabil a avut apă… și-a amintit de barajul de la Vârfu Câmpului. Dar nu și-a amintit că la începutul mandatului sau acum patru ani a mai promis asta o dată. S-a încurcat în minciuni! Noroc de Valeriu Iftime că a spus că aceasta va fi prioritatea zero în mandatul său și a reușit să dea deșteptarea la PSD. Diferența dintre mine alături de colegii mei candidați și orice parlamentar PSD sunt faptele. Modalitatea asta de lucru pe bază de promisiuni, după care somn patru ani, trebuie să dispară. Împreună cu colegii mei avem proiecte concrete, soluții și nu vrem să pierdem vremea. Ne dorim să le implementăm cât mai repede. Cum altfel să simtă și botoșănenii că au parlamentari care chiar îi reprezintă și dezvoltă județul?, a concluzionat Mititelu.

 

comments

comments