full screen background image

Precizările Poliției privind intervenția în cazul tânărului agresat în centru

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la faptul că ”tânărul bătut în Centrul Vechi a solicitat ordin de protecție, însă polițiștii consideră că nu este în pericol”, iar din acest motiv nu ar fi fost emis un ordin de protecție provizoriu extins, pentru o corectă informare a opiniei publice facem următoarele precizări:

Informațiile la care se face referire în articolul de presă publicat pe un site local, au fost transmise în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, pe tema modificărilor legislative privind gestionarea eficientă a cazurilor de violență, de către polițiști.

“Astfel, a fost precizat faptul că în cazul agresiunii comise în municipiul Botoșani, în data de 31 august a.c., a cărei victime a fost un tânăr de 18 ani, i s-a adus la cunoștință acestuia că poate solicita ordin de protecție provizoriu pentru această infracțiune, conform Legii 26 din 2024. Victima a fost de acord, însă în urma completării formularului de risc, nu a reieșit risc iminent care să impună emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Acest lucru înseamnă că în urma răspunsurilor la întrebările din formularul de risc, pe care il atașăm la prezentul comunicat, nu s-a constatat existența riscului iminent la adresa vieții, integrității sau libertății persoanei și i-a fost înmânat tipizatul pentru solicitarea unui ordin de protecție de la instanța de judecată, așa cum prevede legea în astfel de situații.” precizează reprezentanții IJP Botoșani.

comments

comments