full screen background image

Proiect pentru reabilitarea Muzeului Memorial „George Enescu” Dorohoi

Muzeul Județean, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Botoșani, a depus pentru finanțarea din „Timbrul Monumentelor Istorice” un proiect ce vizează realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru reabilitarea Muzeului Memorial „George Enescu” Dorohoi. Cererea de finanțare are o valoare de 249 de mii de lei, din care 10% reprezintă contribuția Consiliului Județean Botoșani.

„Cultura este un adevărat brand pentru județul nostru, iar în ultimii patru ani am dezvoltat numeroase proiecte pentru ca instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean să vină în întâmpinarea publicului, să fie cât mai atractive prin serviciile pe care le oferă. Dacă anul trecut am reabilitat Casa Memorială de la Liveni, acum, dorim să reabilităm și Muzeul Memorial „George Enescu” Dorohoi. În acest sens, a fost depus un proiect pentru finanțarea elaborării documentațiilor tehnico-economice de către Institutul Național al Patrimoniului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, adăugând că „împreună cu instituțiile subordonate, valorificăm toate oportunitățile de finanțare, fie că sunt din programe naționale sau europene, pentru a scădea presiunea de pe bugetul județean”.

Prin acest proiect se dorește reabilitarea clădirii Muzeului, a Anexei și a curții obiectivului cultural.

În ultimii patru ani, Consiliul Județean Botoșani a implementat sau are în curs de implementare proiecte culturale ce depășesc suma de 22 de milioane de euro. De asemenea, sunt pregătite pentru depunerea la finanțare proiecte de aproximativ 25 de milioane de euro.

comments

comments