full screen background image

PRI: Este inaugurată Casa Dosoftei din Iaşi (1970)

Pe repede înapoi (PRI) – Dacă e 7 august, mergem în timp mai aproape de noi, adică până la Iași, în anul 1970.

Atunci era inaugurată Casa Dosoftei, situată în vecinătatea Palatului Culturii și care aduna colecția veche a Muzeului Literaturii.

Edificiul cu o vechime de peste 200 de ani tocmai fusese restaurat de specialiști în domeniu, zidurile prezentându-se în stare relativ bună, iar acoperișul fiind înălțat pentru a mai face loc unui nivel.

Casa Dosoftei adăpostește exponate unice, precum manuscrise din anul 1350, cărți de la 1500 și icoane din aceeași perioadă.

Ulterior, pe spațiul verde din apropiere a fost montată statuia lui DOSOFTEI, operă a sculptorului IFTIMIE BÂRLEANU, cel care a realizat și statuia lui ȘTEFAN CEL MARE din apropierea Cetății de Scaun a Sucevei.

După atâtea secole în care a fost contemporană cu istoria din capitala Moldovei, Casa Dosoftei continuă să reprezinte un punct de atracție turistic și cultural.

comments

comments