full screen background image

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, în vizită la Prima Școală Sătească din Moldova

 “Cultura a fost văzută mai mult ca pe o cheltuială!” a declarat luni, la Botoșani, ministrul Culturii, Raluca Turcan, făcând referire la subfinanțarea acestui domeniu.

Oficialul a vizitat mai multe obiective turistice locale din Darabani,, între care Conacul Balș, în care funcționează Muzeul Nordului, șantierul arheologic Prima Școală Sătească de stat din Moldova, înfiinţată în 1841  și Casa academicianului Leon Dănăilă.

Toate trei sunt în administrarea autorităților locale și au nevoie de sprijin pentru reabilitare și reconstruire, în cazul Primei Școli Sătești.

Raluca Turcan a venit însoțită la Darabani de viitorul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, alături de directorul Direcției de Cultură Botoșani, Dănuț Huțu. Din partea gazdelor, au fost prezenți Ștefan și Alexandru Teișanu, cei doi co-fondatori ai Asociației Nord și organizatori ai Festivalului Nordului, Ionel David, directorul Bibliotecii Orășenești, precum și arhitectul Mihai Tulbure.

Conacul Balș, clădire monument istoric, pe vremuri reședință a hatmanului Moldovei, este inclus la finanțare însă aceasta este blocată.

Acesta a fost construit timp de 10 ani și are 29 de încăperi, organizate pe două etaje. Cele mai multe dintre acestea găzduiesc, din 1992, Muzeul Nordului, autorizat la Ministerul Culturii.

comments

comments