full screen background image

ADI „Țara de Sus” a depus proiectul prin care își va îmbunătăți capacitatea administrativă și strategia de dezvoltare pentru Botoșani, Iași și Suceava

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI „Țara de Sus”, înființată la nivelul județelor Botoșani, Suceava și Iași, cu 125 de municipii, orașe și comune componente, a depus proiectul pentru creșterea capacității administrative și actualizarea strategiei de dezvoltare prin Investiții Teritoriale Integrate.

După îndelungi demersuri și numeroase etape procedurale parcurse, în premieră pentru regiunea noastră, am depus documentația necesară accesării liniei de finanțare prin care organismul nostru își va consolida resursa umană și capacitatea de lucru. Este o inițiativă de suflet, iar mecanismul pe care l-am propus a fost creat în interesul superior al cetățenilor, fără a se ține cont de culoarea politică. Autoritățile și liderii asociați pot avea viziuni diferite, dar trunchiul comun îl reprezintă dorința de dezvoltare. Dezideratul rămâne neschimbat, oricâte schimbări ar surveni în peisajul politic, pentru că acest ITI este eminamente un aparat pur administrativ, un liant între comunități și un vector de dezvoltare”, a declarat senatorul Lucian Trufin, inițiatorul și fondatorul ADI ITI „Țara de Sus”.

Fondurile au fost alocate prin Programul Asistență Tehnică 2021-2027 (denumit în continuare „PoAT”), urmând a fi utilizate pentru scrierea documentațiilor aferente liniilor de finanțare pe care ADI ITI „Țara de Sus” le poate accesa în actualele și viitoarele exerciții financiare.

Alături de președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, și administratorul public al județului, Cristian Nistor, am făcut front comun și am depus cererea de finanțare cu respectarea tuturor exigențelor și termenelor. Scrierea documentației a fost coordonată la nivelul CJ, iar din echipa de management fac parte Otilia Moruz, Liliana Galer și Luminița Vodă, profesioniste care trebuie menționate și apreciate pentru munca lor. Acest mecanism ITI aparține tuturor cetățenilor din nord-estul țării, iar primarii asociați și-au dat mâna pentru a recupera decalajul de dezvoltare față de celelalte regiuni din România și Uniunea Europeană”, a completat Lucian Trufin.

ADI ITI „Țara de Sus” urmărește atragerea fondurilor europene în mod nemijlocit, simplificat și mai rapid, obiectivele vizate fiind dezvoltarea sectorului IMM, inovarea tehnologică, creșterea competitivității economiei, îmbunătățirea sistemului de sănătate, crearea unei rețele de incubatoare de afaceri și parcuri științifice, modernizarea infrastructurii, dezvoltarea parteneriatului dintre public și privat, regenerarea urbană și rurală.

Contractul de finanțare va fi semnat de președintele Consiliului Județean Botoșani, liderul ADI ITI „Țara de Sus” încă de la constituire.

comments

comments