Weekendul trecut cercetașii s-au bucurat de lumină. Nu doar de cea la ceas de seară, împrăștiată de gulguțele așezate cu grijă în parcul central al municipiului Suceava. Ci mai ales de lumina din ochii copiilor veniți în parc să-i cunoască, să se joace în schimbul achiziționării unei cărți, să cânte și să dansez în ritm cercetășesc.
Mulțime de copii de toate vârstele. Mulți dintre cei prezenți dornici de a ști mai multe și eventual de a deveni cercetași, susținuți în această direcție și de părinți. Un fel de recunoaștere a lucrurilor bune pe care cercetașii le fac și le promovează. Motiv de bucurie pentru liderii cercetașilor, bineînțeles. Bucurie cu limită însă. De ce? Pentru că fascinația vieții de cercetaș se oprește atunci când vine vorba de implicare din partea adulților.
Îi poți număra pe degetele de la o mână pe adulții care, lideri fiind, îi formează pe cercetașii mai mici. Și încă pe o mână pe cei care se implică voluntar, fără a fi lideri. Deci sunt prea puțini, la cât de mulți copiii ar vrea să poarte insigne de cercetaș.
A fost la “Festivalul luminii” de anul acesta o listă deschisă pentru cei care vor să experimenteze cercetășia. Pe o parte pentru copii. Pe verso, pentru adulți. Am citit lista copiilor. Lungă, lungă. Am citit-o și pe cea a adulților care vor să se implice alături de copii în misiunea de cercetaș.
Scurtă lectură, scurtă lista… Doar titlul. Pentru că, până la momentul la care am plecat eu din parc, nici măcar un adult nu se înscrisese pe ea.
Și nu m-am putut abține să trag mai multe drepte paralele, mental. Una cu părinții veniți în parc spre binele copiilor, părinți dornici de a avea viitori cercetași în familie fără a investi însă deloc timp de petrecut printre ei. A doua, cu părinții pe care i-am auzit spunând că își lasă copiii la școală ca să-i ia după patru sau șase ore învățați de toate în siguranță, dacă se poate și lucrurile pe care n-au apucat ei să-i învețe în cei șapte ani de acasă. Și-am tras și a treia paralelă, gândind spre părinții care preferă ca babysitter computerul, căci cei mici au astfel o activitate care nu presupune implicare prea mare din partea părinților și e lipsită aparent de primejdii.
Și până la urmă nu-i judec aspru pe niciunii dintre cei poziționați pe cele trei drepte. Sunt alegerile fiecăruia. Doar că în cazul cercetașilor deviza rămâne aceeași, și-n lipsa implicării mai multor adulți, numărul cercetașilor nu poate crește.
Iar deviza este aplicabilă nu doar copiilor, ci și părinților: “Gata oricând!”
prof. Maria Adriana Nichitean
