În contextul desfășurării procesului electoral pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, forțele de ordine continuă să acționeze, pe raza întregului județ, pentru a preveni apariția oricăror incidente electorale.
De la începutul procesului electoral și până la ora 20:00, la nivelul județului, au fost semnalate 37 de incidente în legătură cu procesul electoral, dintre acestea, 15 nu s-au confirmat, iar în cinci dintre cazuri, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunile de fraudă la vot, coruperea alegătorilor și fals în înscrisuri oficiale.
Exemple:
1. La o secție de vot, din orașul Ștefănești, și-a exercitat dreptul la vot o persoană care avea anulat actul de identitate prin care era stabilită adresa de domiciliu în orașul Ștefănești, din anul 2023. Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot.
2. La o secție de vot, din comuna Dângeni, s-a prezentat o persoană, pentru a-și exercita dreptul la vot, însă i s-a comunicat că nu poate să voteze, întrucât aceasta era înscrisă pe lista de cereri pentru urna mobilă. Pentru clarificarea tuturor aspectelor au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de fraudă la vot și fals în înscrisuri oficiale.
Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege, atunci când a fost cazul.
Efectivele teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, angrenate în activitățile curente, vor continua misiunile până la finalizarea procesului de vot, precum și după încheierea acestuia pentru preîntâmpinarea producerii unor evenimente care pot perturba ordinea și liniștea publică.