VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Iașul deschide seria națională de conferințe Horeca Next Level, dedicate industriei ospitalității

Iașul deschide seria națională de conferințe Horeca Next Level, un proiect dedicat analizei marilor piețe locale din industria ospitalității. Evenimentul are loc pe 31 martie, la Hotel Traian, și marchează startul unui turneu care va ajunge în mai multe orașe importante din țară.

Organizatorii propun un format compact, adaptat fiecărei regiuni, iar pentru Iași accentul este pus pe o piață aflată în creștere, pe educație și pe dezvoltarea consumului. În prim-plan sunt și investițiile regionale, într-un context economic care aduce tot mai multe provocări pentru antreprenori.

Printre temele principale ale ediției din acest an se numără schimbarea obiceiurilor de consum, creșterea costurilor, nevoia de diferențiere și adaptarea rapidă la o piață tot mai competitivă. Specialiști din administrație, mediul de afaceri și din sectorul ospitalității vor analiza aceste tendințe și vor propune soluții concrete pentru industrie.

După Iași, conferințele Horeca Next Level vor continua la Constanța, Brașov, Cluj-Napoca și Timișoara, fiecare ediție fiind construită în jurul specificului local – de la turism sezonier și urban, până la antreprenoriat și inovație gastronomică.

Pentru Iași, găzduirea acestui prim eveniment confirmă rolul tot mai important al orașului în industria ospitalității. Domeniul nu mai înseamnă doar servicii clasice, ci experiență, eficiență și capacitatea de a răspunde unui public din ce în ce mai exigent și mai selectiv.

Distribuie

Din aceeși categorie

Începe prima etapă a dezinsecției la Pașcani. Tratamentele vor fi efectuate în municipiu și suburbii

Starea victimelor după incendiul provocat de un power bank în Cârniceni. Un tânăr și un copil au fost transportați la spitale din Iași

Intervenție de urgență în Gara Mare din Iași după ce un bărbat a fost surprins de un tren de călători

Serviciul de transport public local de călători, inaugurat la Vatra Dornei

Știri sugerate