VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

„Edu Fortress – Festivalul Copilăriei”, în zona de agrement Lunca Sucevei

Asociațiile Edu Max și Generația Tehnoworld, în colaborare cu Primăria Suceava, organizează, pe 1 și 2 iunie, „Edu Fortress – Festivalul Copilăriei” în zona de agrement Lunca Sucevei.

Cu acest prilej se vor derula ateliere educaționale, activități sportive, jocuri interactive, muzică, robotică, teatru, spectacole și aventuri în aer liber.

Totodată, este programat și un târg de adopții pentru câinii fără stăpân.

Accesul copiilor și adulților însoțitori va fi gratuit la activitățile care vor avea loc între orele 9 – 21.

VIVA FM este partener media principal al evenimentului „Edu Fortress – Festivalul Copilăriei” de la Suceava.

Distribuie

Din aceeși categorie

ApaVital Iași a înregistrat cel mai mare profit din istoria companiei

Biblio-vacanța copiilor revine la Iași. Ateliere de lectură și activități creative în muzeele literare

Comuna Ciortești își înființează propriul serviciu de evidență a persoanelor. Locuitorii nu vor mai merge la Răducăneni pentru acte

Prima ediție a Festivalului AGAPE, în comuna Agapia

Știri sugerate