full screen background image

PRI: Un avion aterizează în Piața Roșie (1987)

Pe repede înapoi (PRI) – Rubrica de astăzi ne aduce aminte de un eveniment controversat, care a marcat politica mondială în primii ani de conducere ai președintelui sovietic MIHAIL GORBACIOV.

Pe 28 mai 1987, avionul ușor pilotat de vest-germanul MATHIAS RUST, în vârstă de numai 19 ani, viola spațiul aerian al Uniunii Sovietice și ateriza în Piața Roșie din Moscova, simbolul puterii comuniste.

Cum a fost posibil ca un avion pilotat de un amator să zboare nestingherit pe o distanță de 800 de kilometri, fără să fie interceptat de supersonicele de vânătoare sau făcut praf de rachetele sol – aer?

În general s-a vorbit de gafele unor responsabili din armată, care au amânat luarea unei decizii și de problemele tehnice ale aparaturii de control al spațiului aerian, dar e posibil ca realitatea să fie alta.

GORBACIOV întâmpina o opoziție dură din partea conducerii Ministerului Apărării, atât din cauza reducerii cheltuielilor militare, cât și a deschiderii spre Statele Unite și spre țările din vestul Europei.

Or cea mai rapidă măsură pe care a luat-o după acest incident de securitate a fost destituirea ministrului și a peste 2.000 de ofițeri.

Revenind la MATHIAS RUST, după ce cobora din avion în Piața Roșie, el declara cetățenilor care s-au adunat curioși că zborul său va aduce pacea între cele două tabere ale Războiului Rece.

Dacă, într-adevăr, acesta a fost motivul, pedeapsa de 400 de zile de închisoare pentru huliganism și trecere ilegală a frontierei a fost un preț suportabil.

Bogdan Diaconiţa

comments

comments