Cât de mult ni s-a schimbat lumea, dacă ar fi să o comparăm pe cea de astăzi cu cea de acum 3 ani… Mulți trecuți o dată sau chiar de mai multe ori prin boala pandemică și toți martori ai unui război de care ne desparte o graniță.
Experiențe pe care nici nu le-am fi putut imagina în secolul științei, tehnologiei, comunicării.
Spuneam zilele trecute că adolescenții ar putea fi cei mai afectați de cele ce se întâmplă acum, pentru că au acces neîngrădit la informațiile care circulă online, dar încă nu au toate resursele pentru a le procesa și apoi pentru a gestiona adecvat emoțiile… Dar până la urmă cine se poate lăuda că are suficiente resurse cât să nu se lase afectat în niciun fel de cele care se petrec zilele acestea?! Cine se poate lăuda că de o săptămână încoace, în care războiul e pe buzele tuturor, nu s-a surprins mai ușor iritabil decât de obicei, renunțând la a mai face unele lucruri care înainte îi aduceau plăcere, mai sensibil și nițel frustrat și poate chiar mai adesea trist?
Toți, indiferent de vârstă și experiență, suntem afectați într-o formă sau alta de ce se întâmplă în jurul nostru. Doar că adulții, la grija gestionării propriilor emoții, e necesar să adauge și responsabilitatea de a-i ajuta și pe cei mai neexperimentați să o facă.
Cu ceva vreme în urmă educația emoțională era un moft, iar gura celui care o pomenea era închisă cu clasica exclamație „Lasă că și mie mi-a fost greu, dar uite că nu am murit și uite ce frumos am crescut…” Acum exclamația aceasta nu se mai potrivește. Pentru că și pandemia, și războiul sunt trăite în premieră de marea majoritate. Și de cei mai copți la minte, și de cei mai puțin copți. Greul de astăzi e incomparabil mai apăsător și mai greu în balanță decât greul de acum 20-30 de ani. Și sunt mai puține certitudinile că peste ani, copiii, adolescenții și tinerii de astăzi, adulții viitorului, vor putea să închidă gura unora spunând „…ia uite ce frumos am crescut!…”
Drept care zilele acestea adulții ar trebui să adauge grijilor omniprezente și cotidiene și pe aceasta, de a-i ajuta pe cei tineri să depășească perioada grea, ca să poată crește frumos, atâta cât se poate: comunicând cât mai des, oferind predictibilitatea, validând emoțiile de tot felul.
prof. Maria Adriana Nichitean
