full screen background image

PRI: Este constituită Uniunea Scriitorilor din România (1949)

Pe repede înapoi (PRI) – Pentru o parte a intelectualilor români ziua de 25 martie este importantă fie și numai pentru faptul că în 1949 era constituită Uniunea Scriitorilor din România.

Această organizație era continuatoarea Societății Scriitorilor, iar noua denumire trebuia să scoată în evidență timpurile revoluționare trăite de întregul popor, adică venirea la putere a comuniștilor.

Președinte al Uniunii a fost desemnat ZAHARIA STANCU, care cu numai un an înainte lansase romanul “Desculț”, foarte la modă din punct de vedere ideologic.

Dar, până atunci, autorul a dat dovadă că știe să se adapteze după cum bate vântul schimbării, trecând de la note informative date Siguranței capitaliste la laude totale adresate conducătorilor comuniști.

Uniunea Scriitorilor a avut și un președinte de onoare, în persoana lui MIHAIL SADOVEANU, cel care, de asemenea, s-a alăturat cu entuziasm politicii comuniste.

Dar toate acestea se întâmplau în anul 1949.

Partea bună este că viitorul va decanta oarecum aceste derapaje, așa încât pe urmași îi va interesa mai mult opera literară a scriitorilor și mai puțin metehnele lor politice.

Bogdan Diaconiţa

comments

comments