full screen background image

PRI: Bell brevetează telefonul (1876)

Pe repede înapoi (PRI) – Chiar în ziua de 7 martie a anului 1876, americanul ALEXANDER GRAHAM BELL primea brevetul pentru o invenție pe care el o numea telefon.

Dar o invenție care nu a funcționat!

BELL a conceput un aparat de vorbit la distanță pe baza cercetărilor unui profesor german.

Totuși, când a fost pus în postura de a experimenta aparatul, s-a observat clar că acesta nu transmitea cursiv sunetele.

În aceeași perioadă, un alt inventator american, ELISHA GRAY, finaliza prototipul unui transmițător sonor prin cabluri electrice, tot un fel de telefon, dar care chiar funcționa.

Cu toate acestea, istoria îl consemnează pe BELL ca fiind inventatorul telefonului, deși aparatul lui nu a funcționat decât după câteva luni, timp în care i-au fost aduse îmbunătățiri.

Dar el și-a luat revanșa ceva mai târziu, când a inventat pe bune grafofonul, un aparat care înregistra sunetul pe un disc.

ALEXANDER GRAHAM BELL s-a lansat apoi în afaceri, înființând o firmă care s-a ocupat de producerea și vânzarea telefoanelor.

Și care, în afară de popularitatea definitivă, i-a adus o viață lipsită de griji financiare.

Bogdan Diaconița

comments

comments