full screen background image

Proiect național pentru dezvoltarea serviciilor sociale destinate copiilor

​Colegiul Național al Asistenților Sociali din România cu sprijinul UNICEF România implementează în toate județele țării, cu focul în principal pe 2.000 de comunități, Proiectul “Forța de Muncă din serviciile sociale care sprijină extinderea pachetului minim de servicii pentru copii’.

În acest context, în municipiul Botoșani, a fost organizat vineri, 23 februarie 2024, un Atelier de lucru la care au participat peste 40 de asistenți sociali care își desfășoară activitatea atât în instituții publice (DGASPC, UAT –uri, Agenția Județeană Antidrog, etc) cât și în organizații private (asociații și fundații – furnizori de servicii sociale).

Teme dezbătute:

• stadiul dezvoltării serviciilor sociale și capacitatea privind furnizarea acestora către familii aflate în situație de vulnerabilitate și copiilor acestora;
• implementarea pachetului minim de servicii;
• rolul asistentului social în comunitate;
• demersuri necesare pentru creșterea capacității forței de muncă din serviciile sociale cu precădere în mediul rural.
De asemenea, s-a creat un cadru de consultare cu asistenții sociali care activează în județul Botoșani – în scopul elaborării în anul 2024 a Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din județul Botoșani (pentru perioada 2025 – 2030) care să răspundă nevoilor identificate la populația vulnerabilă din comunitățile județului.

Vă recomandăm să citiți și:

Rezultate proaste la Simularea Examenului de Evaluare Națională

comments

comments