VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Se fac pași concreți pentru un parteneriat economic între Iași și Denver

Se fac pași concreți pentru un parteneriat economic între Iași și Denver (SUA). Viceprimarul Daniel Juravle, împreună cu Bogdan Iliescu, consilier local, au purtat discuții cu reprezentanți ai orașului Denver, unul dintre cele mai importante hub-uri tech din SUA.

În cadrul acestor discuții a fost prezentat potențialul strategic al Iașului, atât în zona tech, cu exemple relevante precum Amazon (Eastern Europe HQ), IBM, Microsoft, Continental sau AMD, cât și în industrii tradiționale și grele, unde interesul investitorilor americani este în creștere.

Totodată, s-a discutat despre modul în care companiile americane pot beneficia de extinderea în regiunea noastră, dar și cum firmele din Iași pot găsi în Denver un partener pentru a-și internaționaliza operațiunile. Astfel, cele două părți au convenit asupra faptului că vor lucra împreună, pentru dezvoltarea unui parteneriat economic oficial între Iași și Denver, care să faciliteze conectarea ecosistemelor celor două orașe și să deschidă uși reale pentru mediul de afaceri.

„Alături de colegul meu consilier local, Bogdan Iliescu, am avut o discuție productivă cu Stephanie Garnica (Director Global Engagement) și Vanessa Simsick (Senior Global Engagement Manager) din partea orașului Denver (SUA), un important hub tech din SUA, cu parteneriate economice deja stabilite cu orașe precum München, Londra, Guadalajara (Mexic) și altele.

Ne bucurăm că programe precum SelectUSA și eforturile doamnei Consul Onorific Julia Costin contribuie la o deschidere tot mai mare între comunitățile noastre”, a transmis Daniel Juravle, viceprimarul municipiului Iași.

Citește și: Bărbat cu o tumoră cerebrală, salvat de medicii din Iași

Citește și: Trafic fluidizat pe Strada și Șoseaua Păcurari

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Verificări stricte la trecerile la nivel cu calea ferată în Iași: sute de persoane controlate și sancțiuni de peste 36.000 lei

Mai puține drumuri la Iași: Spitalul Pașcani își dezvoltă serviciile medicale

Al 18-lea tramvai modern a ajuns la Iași: investiție majoră finalizată prin PNRR

Un parc va fi amenajat între strada Plăieșului și strada Izvoare din Piatra Neamţ

Știri sugerate