full screen background image

 Peste 17 milioane de euro pentru extinderea sistemelor de apă și canalizare 

Deputatul social democrat botoșănean Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru mediu și în Comisia pentru administrație publică, a anunțat astăzi că Ministerul Mediului a selectat proiectele depuse de autoritățile locale botoșănene pentru extinderea sistemelor de apă și canalizare. Investițiile sunt finanțate prin PNRR în cadrul Componentei C1-Managementul apei, pentru aglomerări mai mari de 2 000 de locuitori.

Astfel, reprezentanții localităților Darabani, Flămânzi, Todireni și Răchiți vor semna în perioada următoare contractele de finanțare. Celor patru localități li se alătură și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană a municipiului Botoșani, care a depus proiectul pentru zona Lebăda (municipiul Botoșani și comuna Curtești).

Tehnic vorbind, beneficiarii acestei măsuri sunt unitățile administrativ-teritoriale, însă cei care vor avea cel mai mult de câștigat sunt botoșănenii din aceste localități care în cel mult doi ani vor avea acces permanent la apă potabilă și la canalizare în propriile case. În urma finalizării acestor investiții, confortul populației deservite va crește considerabil, iar mediul înconjurător va fi mai protejat”, a declarat deputatul PSD.

În județul Botoșani cele cinci proiecte aprobate au o valoare totală de peste 86,6 milioane de lei, adică peste 17 milioane de euro, majoritatea sumelor fiind investite în realizarea a 80,95 km noi pentru canalizare.

Vă recomandăm să citiți și:

Lucian Trufin: Aducțiunea de apă Prut-Bașeu va fi realizată

comments

comments