full screen background image

Manifestări de Ziua Unirii în municipiul Suceava

Centrul Militar Județean Suceava va organiza un ceremonial religios și militar pentru a sărbători 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Evenimentul va avea loc miercuri – 24 ianuarie la ora 11, în apropierea statuii lui ALEXANDRU IOAN CUZA de lângă Palatul Administrativ.

La final, toți cei prezenți se vor prinde în tradiționala horă a unirii.

De la ora 14, Muzeul de Istorie Suceava va găzdui vernisajul expoziției “Pe aripi de cântec”, dedicată compozitorului Ciprian Porumbescu.

Tot pe 24 ianuarie, Centrul Cultural Bucovina va organiza, la Casa de Cultură Suceava de la ora 17, spectacolul omagial „La Ziua Unirii Principatelor Române”.

Intrarea publicului va fi liberă.

comments

comments