full screen background image

PRI: Este înfiinţat Institutul Ana Aslan (1952)

Pe repede înapoi (PRI) – În mod sigur, medicina mondială ar fi fost mai săracă fără un eveniment petrecut pe 22 ianuarie și despre care vorbim astăzi.

În anul 1952 era înființat, la București, Institutul național de gerontologie și geriatrie condus de doctorul ANA ASLAN, în vârstă de 55 de ani atunci, o personalitate care avea să facă o carieră mondială.

Demn de remarcat este că a fost primul institut de acest fel din lume, fondat chiar printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri.

Activitatea era axată pe asistența medicală geriatrică, cercetarea și gerontologia socială, domenii cercetate limitat chiar și în țările puternic dezvoltate.

ANA ASLAN a știut să adune laolaltă o echipă bine pregătită și să își facă cunoscute rezultatele muncii pe plan extern, astfel încât a căpătat o faimă binemeritată.

Ea a fost cea care a intuit și descoperit acțiunile terapeutice ale procainei prin tratament de lungă durată în doze mici, cu rol curativ și profilactic.

Primul medicament creat anume să întârzie procesul de îmbătrânire, Gerovital, a fost elaborat în aceeași perioadă, după numeroase cercetări clinice și experimentale.

Încurajată de succesul obținut, ea a început experimentarea unui alt produs, Aslavital, care conținea, pe lânga procaină, și un factor activator.

Aspectele clinice rezultate în urma acestor tratamente indicau reducerea stărilor depresive, creșterea capacităților fizice și intelectuale, îmbunătățirea aspectului pielii și părului și normalizarea presiunii arteriale.

Distincțiile internaționale care au încununat rezultatele activității echipei conduse de ANA ASLAN au venit firesc, dar nu au orbit-o (la figurat) pe pioniera gerontologiei mondiale.

Ea a știut că, oricum, timpul trece implacabil, dovadă opinia ei: “Să fii veșnic tânăr nu înseamnă să ai mereu 20 ani, ci să fii optimist, să te simți bine și să ai un ideal în viață pentru care să lupți”.

comments

comments