full screen background image

PRI: Klaus Barbie, arestat în Bolivia (1983)

Pe repede înapoi (PRI) – De multe ori, faptele sunt plătite după timp îndelungat și istoria are grijă de acest lucru!

Astăzi, dăm exemplul lui KLAUS BARBIE, unul dintre criminalii hitleriști depistat după 38 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial.

Pe 19 ianuarie 1983 el era arestat în Bolivia, acolo unde se refugiase pentru a nu cădea în mâinile vânătorilor de naziști.

În vârstă de 70 de ani atunci, BARBIE trăia sub identitatea unui pensionar bonom și religios, pe nume KLAUS ALTTMAN, colonel de armată în rezervă.
Dar, pentru a înțelege contextul, trebuie să dăm timpul și mai mult înapoi, în anii de dinaintea războiului.

Atunci el a fost înregimentat în Poliția Secretă germană, fiind responsabil de uciderea a mii de evrei, olandezi și francezi, perioadă în care a primit apelativul “Măcelarul din Lyon”.

După înfrângerea Germaniei naziste, BARBIE a fost angajat – culmea! – de Serviciul de Informații al Armatei americane, care l-a apreciat pentru orientările sale anti-marxiste și i-a asigurat scăparea departe de ochii lumii, în Bolivia.

Acolo s-a bucurat de protecția dictatorului GARCIA TEJADA, dar asta numai până la căderea acestuia.

Interesant este că, în America de Sud, el a predat aceleași practici de interogatorii și tortură în care se perfecționase în perioada nazistă!

Documentele declasificate recent arată că BARBIE a derulat numeroase afaceri cu traficanții de droguri, inclusiv cu temutul PABLO ESCOBAR, căruia i-a furnizat armament și garanții în privința transporturilor de stupefiante.

Totuși, după schimbarea conducerii Boliviei, rămas fără sprijin, KLAUS BARBIE a fost identificat de serviciile secrete franceze, arestat, trimis în Franța, judecat și condamnat la închisoare pe viață pentru crime împotriva umanității.

Procesul care a urmat l-a pus în fața unor acuzații grave, susținute inclusiv de supraviețuitorii lagărelor, dar pe care el le-a negat vehement.

Fostul nazist avea să mai trăiască 8 ani în închisoare.

Bogdan Diaconiţa

comments

comments