Spre deosebire de cei mai mulți dintre colegii săi de generație, Alin-Armando Artion nu valorifică autobiograficul pentru a rememora traumele copilăriei/adolescenței în poezie, ci explorează marile biblioteci ale umanității pentru a găsi echivalente ale propriilor drame. Cele 56 de texte din volumul său de debut, „Mélange” (Editura Aureo, 2022), sunt produsul asimilării laborioase a faptului de cultură în încercarea de a defini experiențele de viață ale personajului poematic prin raportarea la experiențele livrești. În postfață, Paul Magheru remarcă aceste reminiscențe culturale topite de Alin-Armando Artion în versurile sale: „După cum îi sugerează și titlul, «Mélange» este un amestec sau o carte făcută din cărți, deci «nimic nou sub soare», cum spunea Eclesiastul, în afară de, am spune noi, o întinsă lectură, cultură beletristică și științifică, cunoaștere. Nu e de mirare la un tânăr scriitor experimentarea livrescă a sentimentului de dragoste printr-un melanj de afecte machiavelice, plictis baudelairian, simbolism numeric pitagoreic, ermetism barbian”. Uneori, autorul însuși dezvăluie numele monștrilor sacri care îi devin complici în actul poetic: „Plictisit de plictisul cotidian,/ mă cufund în cel baudelairian”; „realitatea kafkiană nu-mi displace” („2020-ul meu nevrotic într-o Românie încă cenușie”). Alteori, aceștia pot fi deduși de cititor datorită indiciilor stilistice și de limbaj – iar Stănescu pare să dețină întâietatea – sau titlurilor „cărturărești”. Iată câteva exemple: „și mor direct proporțional cu fiecare/ (ne)cuvânt/ pe care-l arunci în mine/ tu, Arheolog al ființei mele” („Brațele tale, două bilete de adio”); „sărutul tău m-a închis într-o idee/ din care nu mai am scăpare…” (histoire de mon corps”), „m-aș sinucide în literele numelui tău” („mashup”), „am fost suma cuvintelor nerostite,/ am acceptat invazia nefericirii” („Álpha kai ô”). Și într-un caz, și în altul, demersul este grav, sentențios pe alocuri, astfel încât referința culturală și metaforismul practicate de Alin-Armando Artion par să-și aibă originile mai curând în retorica neomoderniștilor decât în „literatura postmodernistă de astăzi” (cum afirmă Paul Magheru), o retorică ce se potrivește mănușă cu sentimentul iubirii ratate evocat de tânărul poet la modul cerebral: „M-am săturat să-ți mai car bagajul/ mi-au obosit brațele, ochii și picioarele/ în goana după umbra ta nebună./ Cuvintele tale sunt incendii, puțuri seci/ totuși, va veni momentul când,/ dintr-odată,/ vei simți urmele pașilor mei/ ce se îndepărtează/ în fuga către stele clorotice/ ce refuză să se stingă” („Ánō Kátō Pánta – Am aprins un felinar […]”); „Ea nu are nevoie de cântece care fac statuile/ să danseze,/ nici de licurici care șoptesc la urechile/ îndrăgostiților…/ ea nu suferă, nici nu iubește/ Are preocupări bovarice,/ nihiliste în amor,/ vânează verdele –/ Trist odor” („*odor”).
Toate trăirile evocate în „Mélange” sunt, de fapt, reconstituiri cerebrale ale unei experiențe erotice eșuate. Gândul este laitmotivul cărții, acesta desemnând , în ipostază oprimată, epuizarea iubirii („S-au coagulat tristeți/ pe corpul meu/ unde mi-ai ascultat liniștea,/ limitele gândurilor mele” – „Brațele tale, două bilete de adio”; „s-au uscat gândurile/ de așteptare” – „histoire de mon corps”; „sunt bolnave/ în seara asta/ gândurile” – „Cvasieternul bazar sentimental”; „ne-am așezat gândurile pe tâmple/ și am început să ascultăm liniștea” – „Șantier sentimental 2.0”; „sunt un gând înghețat” – „Álpha kai ô”) sau, dimpotrivă, fiind cauza acestei neîmpliniri erotice, odată transformat în forță rațională ce domină eul, („sclav al propriilor gânduri” – „05.01”; „or fi gândurile mele/ îndepărtându-mă de tine?” – „amor caecus”).
Metaforele pe care le creează Alin-Armando Artion, migălos elaborate, mizând pe asocieri neașteptate, de asemenea sunt mărci ale predilecției pentru o poezie a cerebralului. Totodată, acestea dovedesc preocupările calofile ale autorului și ispita prețiozității: „cu obrazul inundat de iris,/ pe umărul tău drept” („Șantier sentimental 2.0”); „din irisul bolnav de spleen” („ontologic/ontogonic”); „Pereții sufletului s-au uscat…/ exilat din inima ta/ ți-am cusut umbra de a mea,/ m-am mutat în irisul de ieri/ și-am clipit…” („tărâmul făgăduinței”); „Din vina ta/ plâng îngerii la harpe/ în cerul însângerat…/ Damnatio memoriae/ și damnat trocul,/ memento mori al amorului…” („Aprinde-mi o țigară și nu mă privi în ochi”).
Mai puțin pretențioase și, prin asta, mai deschise către poezie, sunt versurile în care apar note ludico-ironice, discursul decrispându-se astfel, iar apropierea de exprimarea firescă având o forță expresivă mai mare: „Până și Psyche fără să știe s-a îndrăgostit…” („pourquoi pas 2.0”); „Îmi atingi coapsele apoi,/ urci spre sfârcuri, furi un zâmbet, iar eu…/ nu vreau să te sărut,/ halal erotism latent” („când ne vom vedea nu voi ști cum să mă-mbrac”); „Cu pașii tăi îmi luminezi întunericul și,/ din mintea mea zboară molii…/ te plimbi printre neuropeptide/ și-mi trezești Trecutul./ Ce candoare ai adus…/ recitând «din ceas, dedus»/ îmbrăcată-n flori de tei/ bând o infuzie de roință/ îți revendici madrigalul la apus” („Moje sve”); „Ps. Încearcă în Larousse!/ Sunt român, mi-am spus…” („TLF”).
„Mélange” este un volum care dovedește că Alin-Armando Artion, autor format în biblioteci, are forța să asimileze faptul de cultură, găsind în memoria livrescă a umanității echivalențe, explicații, soluții pentru propriile experiențe și să creeze texte poetice care au drept miză tocmai aceste paralelisme. Așteptăm următoare etapă – decantarea, care, în mod sigur, va fi în beneficiul poeziei.
Lucia Țurcanu,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
