full screen background image

Proiectul districtual “Educaţie pentru noua generaţie”, la Fălticeni

Clubul Rotary Fălticeni a demarat, în cadrul proiectului districtual “EDUCAȚIE PENTRU NOUA GENERAȚIE”, proiectul realizat în colaborare cu Rotary District 2241 România și Republica Moldova și o serie de parteneri locali, intitulat “Împreună, pentru o lume mai bună!”.

Proiectul se adresează copiilor și profesorilor din mediul rural și are ca obiectiv dezvoltarea educațională și culturală a copiilor, în special a celor cu o situație social defavorizată.

În cadrul proiectului Clubului Rotary Fălticeni sunt prevăzute 4 tipuri de activități vizând: Educația financiară, Cursuri de prin ajutor și evacuare în caz de urgență, Educație privind Diversitatea și Echitatea și Educație pentru Protecția mediului înconjurător, prin intermediul cărora beneficiarii vor afla lucruri noi, menite să-i dezvolate în plan personal și/sau profesional.

Școlile partenere implicate sunt: Școala Gimnazială Constatin Blănaru Cornu Luncii și Școala Gimnazială Băișești.

Joi, 15 decembrie, Clubul Rotary Fălticeni a desfășurat prima activitate în cadrul proiectului districtual “EDUCAȚIE PENTRU NOUA GENERAȚIE”. Activitatea, având tematică de educație financiară, a fost susținută de directorul agenției BRD Fălticeni, domnul Bîrsanu Gheorghe. Elevii participanți au aflat lucruri interesante despre noțiune de buget, în special buget personal, identificând totodată modalități prin care pot dobândi venituri, dar și riscurile legate de cheltuieli, aferente unui comportament lipsit de responsabilitate.

În acontinuarea acestei activități, elevii, sub coordonarea profesorilor lor, au realizat diferite obiecte decorative, în scopul organizării, în scop caritabil, a două Târguri de Crăciun.

Astfel, dumincă, 17 decembrie, a avut loc Târgul de Crăciun organizat de elevii Școlii Gimnaziale Constatin Blănaru Cornu Luncii, urmând ca miercuri, 20 decembrie, să fie organizat și la Școala Gimnazială Băișești un eveniment similar. În cadrul acestor târguri au fost și vor fi expuse produse manufacturate de către ei, pe baza cărora se vor colecta donații, oferite de către participanți. Sumele donate vor fi direcționate către cei aflați în dificultate, identificați la nivelul școlii sau în comunitate.

Astfel, copii au înțeles care este valoare investiției, costurile materiilor prime și ce reprezintă profitul, cum poate fi acesta obținut și valorificat.

Pe parcursul activităților, elevii din cele două școli au beneficiat și de întâlnirea cu membri ai INTERACT Fălticeni, care le-au vorbit despre importanța voluntariatul și a implicării în a-i ajuta pe cei de lângă tine, aflați în nevoie, dar și despre bucuria dezvoltării personale, alături de tineri active și responsabili.

Următoarea acțiune se va derula în cursul lunii ianuarie 2024, când benefciarii din cele două școli vor participa la un Curs de acordare a primului ajutor, organizat cu sprijinul specialiștilor din cadrul SMURD Suceava.

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/10/10/rotary-club-botosani-lanseaza-o-noua-editie-a-programului-bursier-prof-dr-constantin-manolache/

comments

comments