full screen background image

DDE: Listă de dorințe sau de obiective?

Doza de educație (DDE) – Final de an. Timp pentru analizat liste vechi și de făcut altele noi. Nu doar de cumpărături pentru masa de Crăciun, ci și de dorințe în anul ce vine. Ne așezăm la masă, luăm pixul preferat și scriem… “Ce îmi doresc în noul an?…”

Și sunt atât de multe cele dorite… Cei care au adunat mai multe liste de-a lungul anilor trecuți au în capul șirului de dorințe “ănătate”.

“Să fiu sănătos!”.

Multă vreme dorința lor de a fi sănătoși s-a împlinit. De la sine. Fără efort și planificare. În ultima vreme își dau seama că ulciorul s-a fisurat și parcă nu mai e de mers cu el la apă, fără a-l repara.

Studiile spun că mai toți oamenii își fac liste de dorințe în noul an, dar doar în cazul a 8 -10 % lucrurile funcționează. Și asta nu pentru că nu ne-am dori suficient de mult să fim sănătoși, să avem bani suficienți, să fim fericiți… Ci pentru că listele acestea în care ne manifestăm intenția trebuie ticluite diferit, dacă vrem să sporim șansele de reușită.

Dorințele noastre zboară în univers, doar că cele mai multe nu se mai întorc îndeplinite. Ceea ce ar trebui să scriem în listă sunt obiective sub formă de comportamente. Pe care să le poți măsura, care să fie realiste și care să aibă repere în timp și spațiu. Adică nu-i de ajuns să scrii că vrei să fii sănătos în noul an, ci e musai să stabilești ce vei face ca să fii sănătos…

“Voi face zilnic o plimbare de 30 de minute pe jos.” Cu siguranță e un obiectiv realizabil, măsurabil, ancorat în timp… și mai ușor de bifat la final de an.

“Vreau să fiu fericit…” Dorință universală și totuși atât de specifică și diferit colorată de la un individ la altul… Cum să se împlinească această dorință, dacă atunci când ești întrebat ce este fericirea te fâstâcești și găsești greu răspunsul… Dacă ai scrie… „Să petrec zilnic o oră pe seară cu copilul meu, jucându-mă sau povestind” lucrurile ar sta nițel diferit și te-ai trage singur de mânecă atunci când ora planificată ai umplut-o cu treburi de la serviciu.

E drept că niciun obiectiv, chiar și perfect formulat, nu înseamnă și realizarea lui, dacă nu depunem și efort consecvent peste an. Dar cu siguranță e un prim pas corect.

Așadar, lista de dorințe e doar pentru Moș Crăciun… cea de obiective e cu adevărat pentru noi, în anul ce va veni.

prof. Maria Adriana Nichitean

 

comments

comments