full screen background image

Galerie de artă contemporană în municipiul Suceava

Consiliul Local Suceava va dezbate, în ședința de joi, proiectul referitor la acordarea în folosință gratuită, pe o perioadă de 10 ani, către Muzeul Național al Bucovinei a spațiului de la parterul blocului de pe strada Ciprian Porumbescu, nr. 1.

În prezent, spațiul respectiv – cu o suprafață de 224 metri pătrați – este ocupat de Galeria de Artă Ion Irimescu și de Asociația Scriitorilor Bucovineni.

Solicitarea managerului Muzeului Național al Bucovinei, EMIL URSU, face referire la necesitatea înființării unui “galerii de artă contemporană competitive”, care să-i atragă atât pe localnici, cât și pe turiștii municipiului reședință.

“Prin crearea unei galerii de artă contemporană, imaginea de ansamblu a culturii sucevene ar avea de câștigat imediat, iar Muzeul de Istorie Suceava ar fi degrevat de o parte a expozițiilor de artă contemporană” a precizat URSU.

comments

comments