full screen background image

”Târg de iarnă” la Rădăuţi, 8-10 decembrie

Primăria municipiului Rădăuți, în colaborare cu instituțiile de învățământ din localitate, organizează, în perioada 8-10 decembrie, ”Târgul de iarnă”.

Evenimentul se va desfăşura pe esplanada statuii ecvestre.

Pe parcursul celor 3 zile, grădinițele, școlile gimnaziale și liceele, se vor organiza să desfacă produse specifice de sezon, fondurile obținute fiind ulterior gestionate de Asociațiile de Părinți.

În ciclul de manifestări organizate de administrația rădăuțeană cu prilejul sărbătorilor de iarnă, primarul Bogdan Andrei Loghin vine în fața rădăuțenilor cu o invitație inedită: pentru primadată, indiferent de vârstă, cei ce doresc, sunt invitați să împodobească cu ornamentele lor, bradul, amplasat deja pe esplanada statuii ecvestre.

Programul Târgului de Iarnă:

Vineri, 8 decembrie
ora 15.00 – Târgul de iarnă al grădinițelor din Rădăuți și Colindul celor mici
ora 17.00 – Împodobirea bradului și vine Moș Nicolae

Sâmbătă, 9 decembrie
ora 12.00 – Târgul de iarnă al școlilor gimnaziale din Rădăuți
ora 13.00 – „Feeria Crăciunului” – Concertul orchestrei ”Florile Bucovinei”

Duminică 10 decembrie 2023
ora 12:00 – Târgul de iarnă al Colegiilor din Rădăuți și “Colindul liceenilor”.

Nu vor lipsi porcul la proțap, șorici și jumări, standul de brânzeturi și vinul fiert.

“Vă așteptăm alături de noi, pe data de 8 decembrie 2023, vineri, pentru a da startul Târgului de Iarnă la ora 15:00 și pentru a împodobi bradul comunității rădăuțene împreună, începând cu ora 17:00, în așteptarea cadourilor de la Moș Nicolae”, a transmis Primăria Rădăuţi.

 

comments

comments