full screen background image

Cod galben de ninsori şi vânt – viscol, la munte

Meteorologii anunţă, începând de marţi, ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, chiar viscol, în zonele de munte, fiind emise avertizări Cod galben, respectiv Cod portocaliu, pentru altitudini mai mari de 1.700 de metri. Cod galbe de vânt puternic este şi în Dobrogea.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben privind intensificări ale vântului, viscol, ninsori însemnate cantitativ, valabilă de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la ora 8.00, în zona de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna, Harghita, Mureş, Cluj, Bihor, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin şi Mehedinţi.

”În intervalul menţionat, la munte, mai ales la altitudini de peste 1.500 m, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Cantităţile de apă vor fi local de 20…35 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60…75 km/h, şi vor fi intervale cu viscol şi vizibilitate redusă”, a arătat ANM.

Intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 45…50 km/h, vor fi şi în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei şi în estul Munteniei.

Marţi, între orele 12.00 şi 23.00, va fi Cod portocaliu de viscol, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Sunt vizate judeţele Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov.

”În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.700 m, vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de 90…110 km/h, va ninge şi va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri”, au transmis meteorologii.

O atenţionare Cod galben, privind intensificări ale vântului, va fi valabilă, de marţi, de la ora 14.00, până miercuri, la ora 10.00, în Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa).

Astfel, în intervalului menţionat, în Dobrogea vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…60 km/h şi izolat de peste 70 km/h pe litoral.

În zona municipiului Bucureşti, de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la aceeaşi oră, vremea se va încălzi uşor faţă de ziua anterioară, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări noaptea (rafale în general de 35…45 km/h).

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/11/28/video-cazinoul-din-vatra-dornei-a-fost-redeschis/

comments

comments