Cazurile de obezitate la copiii din Neamț sunt în creștere, iar cele mai multe cazuri se înregistrează la grupa de vârstă 10-14 ani.
Cele mai multe sunt din mediul rural, se arată într-o statistică a DSP Neamț.
Ministerul Sănătății, cu sprijinul Institutului Național de Sănătate Publică și al direcțiilor de sănătate publică, desfășoară pe parcursul lunii noiembrie campania “Ce, cât și cum mănâncă un copil isteţ!”.
Această campanie se adresează copiilor din ciclul primar de învățământ, părinților acestora și cadrelor didactice.
“Deși, ne gândim la obezitate mai degrabă ca la un factor de risc pentru mai multe tipuri de afecțiuni (boli cardiovasculare, diabet zaharat, unele cancere: de endometru, de esofag, gastric, de ficat), obezitatea este o boală cronică, recunoscută ca atare de Organizația Mondială a Sănătății. ” – transmite DSP Neamț
Obezitatea infantilă constituie una dintre cele mai grave probleme de sănătate din secolul al XXI-lea.
Ultima rundă a studiului derulată la nivel european între 2018 și 2020 a evidențiat că fiecare al treilea copil cu vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani trăiește cu supraponderalitate sau obezitate.
Supraponderalitatea și obezitatea sunt mai proeminente în rândul băieților.
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/11/10/judetul-neamt-la-targul-de-turism-al-romaniei/