full screen background image

Animalele de companie, îngrijite gratuit la USV Iași

Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) prin Compartimentul de Urgențe anunță, pentru al treilea an consecutiv, o perioadă dedicată prevenției. Este vorba despre profilaxia necesară în cazul animalelor mici, de companie. Din grijă pentru animale, pentru sănătatea acestora, campania denumită sugestiv „USV CU Tine” este programată pentru perioada 13 – 24 noiembrie 2023.Tot ceea ce trebuie să facă proprietarii de animale este să programeze, începând de astăzi, 7 noiembrie, animalele de companie la numărul de telefon 0752310672, în intervalul orar 09:00 – 15:00. Pe parcursul celor două săptămâni de campanie, vor putea beneficia de  servicii gratuite peste 200 de animale de companie.

Serviciile de care vor beneficia cei care se programează

Consultații, vaccinare, deparazitare interna și externă, analize de laborator și mâncare de dietă, toate gratuite în cadrul campaniei „USV CU Tine”, iar la ediția din acest an, pacienții geriatrici vor putea beneficia de screening hipertensiune, testare demență, uro-nefrologie și servicii de oftalmologie.Personalul Compartimentului de Urgențe format atât din cadre didactice cât și din doctoranzi – medici veterinari, alături de Clinicile Facultății de Medicină Veterinară a USV Iași vor realiza toate aceste activități în mod gratuit.

„Asigurați-vă că hrăniți animalul de companie cu hrană de calitate, mențineți igiena corespunzătoare și acordați-le exercițiile fizice de care au nevoie pentru a-și menține sănătatea și vitalitatea. Faceți alegerile corecte pentru bunăstarea animăluțului dumneavoastră”, reprezintă o serie de sfaturi transmise deasist. dr. Paula-Maria Pașca, din cadrul Compartimentului de Urgențe al Facultății de Medicină Veterinară.

Pentru cardiologie, oftalmologie, neurologie, uro-nefrologie și  dermatologie vor fi realizate consultații de specialitate, analize de laborator și teste de specialitate. Consultațiile, testele de specialitate, analizele de laborator, deparazitările și vaccinările vor fi efectuate sub titlu gratuit, costurile fiind suportate de partenerii economici ai campaniei.

Citește și: https://vivafm.ro/2023/10/17/congres-stiintific-international-la-usv-iasi/

Vizitează și: https://iuls.ro/

 

comments

comments