Sezonul rece a început iar prezența virozelor respiratorii a început să își facă tot mai mult simțită prezența. Printre pacienții care ajung la spitalele din Iași se numără și cazuri mai speciale ce sunt, conform medicilor ieșeni, mai greu de gestionat. Este vorba despre pacienții care prezintă dublă infectare, cu virusul gripal și Coronavirus, ce pot prezenta forme foarte severe de boală.
Acestea sunt categoriile vulnerabile
Medicii susțin că bătrânii, copiii dar și persoanele care prezintă anumite boli trebuie să fie foarte atente în această perioadă a anului, pentru a evita îmbolnăvirea.
Cadrele medicale îi îndeamnă pe ieșeni să se vaccineze antigripal, luând în considerare apropierea sărbătorilor de iarnă, când interacțiunea între persoane este crescută.
,,În fiecare sezon recomandăm vaccinarea antigripală, în special în cazul persoanelor aflate în categoriile de risc menționate. Este bine să ne vaccinăm încă de la începutul lunii noiembrie, mai ales pentru că urmează sărbătorile de iarnă. În acea perioadă, interacțiunea dintre oameni este mult mai mare, toate persoanele se vizitează și petrec timp împreună”, a încheiat prof. univ. dr. Carmen Dorobăț.
Citește și: https://vivafm.ro/2023/11/03/centru-spa-si-modernizari-la-plaja-nicolina/