full screen background image

Proiectul „Stop Bullying!”, la final

Proiectul „Stop Bullying. Nu-ţi fie frică!” a ajuns la final.

La finalul săptămânii trecute, în Sala Mare a Teatrului Tineretului, a avut loc lansarea scurtmetrajului “Stop Bullying! Nu-ţi fie frică!”.

Filmul spune povestea Ioanei care nu a avut niciodată haine „de firmă”. Nici la grădiniţă, nici în timpul şcolii generale şi nici pe perioada liceului. Părinţii ei nu au reuşit să îi asigure un „cod vestimentar” impus de colegii cu o situaţie financiară mai bună. De aici şi până la a ajunge victimă a bullyingului a mai fost doar un pas. Povestea Ioanei este şi a Mariei, şi a lui Alexandru, dar şi a Anastasiei. Este comună, pentru că îşi trage seva din societatea consumeristă în care trăim – îmi afirm statutul prin ceea ce deţin, nu prin ceea ce ştiu sau pot face.

Filmul pune în centrul acţiunii atitudinea victimei, deoarece consecintele pe termen lung asupra celor agresaţi sunt extrem de severe.

Victimei îi va fi afectată stima de sine, încrederea în propriile forţe, încrederea în cei din jur şi poate manifesta timiditate şi introversiune.

După vizionare, a avut loc o dezbatere pe tema coeziunii sociale și toleranței în rândul tinerilor, totul pornind de la produsul cultural creat.

Proiectul „Stop Bullying. Nu-ţi fie frică!” este implementat de Asociația “Teatrul Șchiop” şi finanţat de Consiliul Județean Neamț.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/10/12/proiect-de-oprire-a-bullyingului-la-dulcesti/

comments

comments