full screen background image

Două zone montane vor fi curățate de deșeuri

Două zone montane situate la limita județelor Neamț și Harghita – Lacul Roșu și Bicăjel – vor fi curățate de deșeuri, în cadrul unei acțiuni organizate mâine.

Consiliul Județean Neamț este una dintre instituțiile care sprijină programul de ecologizare “Să facem curățenie în natură”, alături de Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară Hășmașul Mare.

“Sper să fie o participare numeroasă, care să ajute să eliberăm de deșeuri unele zone de o frumusețe excepțională, și, pe de altă parte, să avem dovada că simțul civic îi caracterizează pe cât mai mulți dintre noi“ a declarat Ion Asaftei, președintele Consiliului Județean Neamț.

Voluntarii care vor participa la această acțiune vor avea întâlnire în parcarea cu foișoare, la 200 de metri de la ieșirea din tunel, în direcția Lacu Roșu, la ora 10.

Pentru strângerea deșeurilor se va acționa pe 4 trasee: de la Bicăjel spre refugiul Panoramic Piatra Mariei, de la punctul de întâlnire a voluntarilor și până înspre Cheile Bicăjel, de la punctul de întâlnire până către Lacul Roșu și pe Drumul Național 12, spre strada Bârnadu.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Hășmașul Mare va asigura saci pentru deșeuri și mănuși.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/10/25/viceprimarul-comunei-bahna-retinut-de-politisti/

comments

comments