full screen background image

Școala Gârcina, salvată printr-un proiect european

Școala din Gârcina, județul Neamt, care a fost abandonată, este acum salvată printr-un proiect european.

Povestea școlii din Gârcina a început în 2008. Trei ani mai târziu, după ce-a pus acoperișul, constructorul a renunțat la proiect pentru că primăria nu i-a mai plătit facturile în valoare de 300.000 de lei, sumă alocată doar pentru ciment..

Primarul comunei Gârcina, Mihai Gavril Gontaru, a reușit să depună proiectul la ADR Nord Est în 2018,  iar acum s-a aprobat finanțarea de 5 milioane de lei.

“Este cea mai mare mulțumire a mea să văd școala asta gata. Avem un constructor serios, chiar din comuna noastră din satul Almaș, care va repara ce este de reparat, va reface ce trebuie refăcut – scările, de exemplu, care nu erau conforme pentru că nu erau bine armate, se refac în totalitate. Dacă prind un program guvernamental pentru o masă caldă, poate ar fi bine să facem o cantină, dar mi-aș dori și o școală de meserii. Ar fi necesară”, a declarat Mihai Gavril Gontaru, primarul comunei Gârcina.

Problema care rămâne de rezolvat în viitor mai rămâne cea a podurilor.

Așadar, urmează parcurgerea altor proceduri, pentru ca și podurile să fie reabilitate.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/10/19/cladiri-fara-autorizatii-de-securitate-la-incendiu/

comments

comments