Un proiect ce are ca scop oprirea fenomenului de bullying a ajuns la Şcoala Gimnazială Dulceşti din județul Neamț.
Proiectul “Stop Bullying. Nu-ţi fie frică!” aduce la cunoştinţă gravitatea acestui fenomen de hărțuire fizică ori emoțională și are în vedere prevenirea şi combaterea hărțuirii în şcoli.
Proiectul „Stop Bullying. Nu-ţi fie frică!” este implementat de Asociația Teatrul Șchiop şi finanţat de Consiliul Județean Neamț.
Partenerii proiectului sunt Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Biblioteca Judeţeană G.T.Kirileanu şi ISJ Neamţ.
Cu acest prilej au fost organizate ateliere teatrale în unităţi de învăţământ din judeţul Neamţ.
Pentru aceste prezentări a fost realizat un film de scurtmetraj pe tema hărțuirii din viața reală și din mediul online, cu actori amatori şi profesionişti.
Filmul pune în centrul acţiunii atitudinea victimei, deoarece consecintele pe termen lung sunt extrem de severe: persoanei în cauză îi va fi afectată stima de sine, încrederea în propriile forţe și încrederea în cei din jur.
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/10/12/investigatii-in-situri-arheologice-din-judet/