De la începutul anului, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice au organizat 2.056 de activități de prevenire și 406 de misiuni. În baza celor constatate în teren, polițiștii locali au dat 1.270 de amenzi și 1.203 de avertismente. Amenzile totalizează 386.745 de lei, cele mai multe fiind date pentru oprire neregulamentară și staționare neregulamentară. Pe lângă sancțiunile aplicate, a fost dispusă măsura complementară vizând ridicarea a 97 de autovehicule.
Unele străzi intens circulate sunt folosite și de botoșănenii care au mașini de vânzare, problemă semnalată și în cadrul deliberativului local. Spre exemplu, de la începutul anului, polițiștii locali au aplicat pe Strada Ocolitor Pacea 126 de sancțiuni, dintre care 48 cu amendă.
„Raportate la anul trecut, datele centralizate indică o scădere a numărului amenzilor și o creștere a activităților de prevenire. Trebuie să se înțeleagă că scopul polițiștilor nu este acela de a da amenzi, dar încălcarea prevederilor legale nu poate fi trecută cu vederea”, a declarat viceprimarul Liviu Toma, edil care coordonează activitatea Poliției Locale.
În cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice lucrează 11 polițiști locali, care colaborează cu cadrele Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani și Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Au fost ridicate zeci de mașini abandonate pe domeniul public
Polițiștii locali au continuat și activitatea de identificare şi ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul public.
De la începutul acestui an, au fost identificate în municipiu 84 de autovehicule abandonate/fără stăpân. Pentru 47 de autovehicule a fost finalizată procedura de ridicare de pe domeniul public, în timp ce pentru 37 de autovehicule procedura este în desfășurare.
În cazul mașinilor abandonate pe domeniul public se aplică prevederile Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Procedura aplicabilă în astfel de cazuri presupune: stabilirea amplasamentului, punerea pe caroseria vehiculului a unei somaţii cu termen de 10 zile prin care proprietarul este anunțat să ridice vehiculul de pe domeniul public; realizarea de fotografii (de detaliu şi de ansamblu, prin care să se evidenţieze atât zona, cât şi deficienţele constatate la autoturismul în cauză, dar şi somaţia aplicată pe maşină); întocmirea procesului verbal de constatare.
La expirarea termenului din somaţia aplicată pe maşină, în situaţia în care proprietarul/deţinătorul legal nu a dat curs somaţiei, se înaintează referat către Cabinet Primar pentru emiterea Dispoziţiei de declarare a vehiculului fără stăpân. După emiterea acestei dispoziţii, mașina este ridicată de pe domeniul public.
În cazul în care nu se solicită restituirea mașinilor, acestea sunt valorificate, în condițiile legii, de către municipalitatea botoșăneană.
Vă recomandăm să citiți și:
Lucrările de modernizare avansează pe DJ294B Dobârceni – Murguța – Ștefănești