Doza de educaţie (DDE) – Într-una din dimineți m-a sunat o bună prietenă să vadă ce mai fac. Nu ne-am văzut de ceva vreme și nici nu apucasem să vorbim la telefon. O să-mi spuneți că atunci când e vorba de prieteni buni nu se pune problema timpului. Îl găsim și comunicăm cât mai des. Ei uite că nu e chiar așa. Căci nu știu cum facem, dar timpul pare sărac pentru noi, adulții, deloc darnic sau îngăduitor.
Drept dovadă și discuția purtată cu prietena mea, legată de copiii noștri care cresc prea repede și din elevi de școală primară, fără să-ți dai seama îi vezi ajunși studenți. Plecați departe, independenți și cu mai puțin dor declarat de ai casei decât ne-am dori noi, părinții. Și-n plus le este foarte bine așa. Te bucuri pentru ei și te întristezi nițel pentru tine, care ai rămas privind camera goală a celui care nu cu mult timp în urmă renunța cu greu la a mai dormi cu tine, renunța cu greu la a mai merge pe stradă de mână cu părintele, la strângerile în brațe din fața școlii. Dar renunța pentru că îi cereai tu. Pentru că fiind părinte disciplinat, ai citit că e tare bine să-i încurajezi independența cât mai devreme, să-l lași să-i crească aripi, să simtă că poate fi un omuleț care se dezvoltă chiar și fără a fi de mână cu mama.
Și eu și prietena mea suntem deja în etapa în care cel mic al familiei e mare, student și departe de casă – deci la etapa dorului ce nu are prea multe soluții.
Sunt însă părinți care sunt în etape precedente, în care juniorii casei sunt copii sau adolescenți. Părinți care pot comprima sau expanda timpul petrecut cu copiii familiei, după gust și dorință. Cu condiția să țină ochii larg deschiși și să vadă că au timp de petrecut cu ei, prin simplu fapt că încă sunt acasă.
Trebuie doar ca adulții să accepte răgazul dăruit și să se folosească de el, făcând cât mai multe lucruri împreună. Renunțând a-l irosi cu proiecte ce nu se mai termină niciodată, legate de carieră. Alegându-le pe acelea pe termen mai scurt și făcând din prezența mai activă în viața copiilor, un proiect de lungă durată. Nu foarte lungă, căci în câțiva ani vor pleca și ei poate, iar părinții ar putea rămâne privind doar spre serviciu și noianul de proiecte realizate sau nu, în detrimentul proiectului cel mai important, propriul copil.
Hai că lucrurile nu sunt chiar atât de grele!…
Chiar cred că le putem îmbina pe toate, în proporții potrivite. Familie, serviciu, prieteni.
Astfel încât să nu regretăm că n-avem timp uneori nici să simțim cum timpul cum trece pe lângă noi și-i duce pe unii departe.
prof. Maria Adriana Nichitean
