full screen background image

PRI: Primul satelit artificial în spaţiu (1957)

Pe repede înapoi (PRI) – Ziua de 4 octombrie ne oferă prilejul să rememorăm o dată aparte din cercetarea spațială mondială – în anul 1957 Uniunea Sovietică lansa primul satelit artificial al Pământului.

Denumit Sputnik 1, acesta a fost ridicat în spațiu de o rachetă de pe cosmodromul Baikonur și plasat pe o orbită joasă.

Satelitul avea dimensiuni reduse, fiind de fapt o sferă de aluminiu cu un diametru de 60 de centimetri de care erau atașate 4 antene de transmisie.

În interior erau înglobați captatorii de presiune și temperatură care aveau să centralizeze informațiile din spațiu.

Sputnik 1 a avut pe orbita Pământului o activitate de numai trei luni, dar acesta a fost doar primul pas în cercetările științifice și militare care au urmat.

După o lună, sovieticii lansau şi Sputnik 2, în timp ce americanii au reuşit să plaseze pe orbită primul satelit propriu, Explorer 1, după alte două luni.

Ca orice premieră, lansarea primului satelit artificial al Pământului a produs efuziuni lirice nu numai în URSS, ci și în țara noastră – de exemplu, poetul TUDOR MĂINESCU a dedicat evenimentului poezia “A zecea planetă”, iar formația muzicală TRIO GRIGORIU a interpretat “Cântecul satelitului”.

Bogdan Diaconiţa

comments

comments