Doza de educaţie (DDE) – Viața m-a așezat de-a lungul timpului în diferite contexte fericite. Unul dintre ele a fost mai recent, având bucuria de a merge la Strasbourg și de a intra în contact cu oameni care-și desfășoară activitatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Comisia Europeană.
Inițial crezusem că această deplasare de studiu va fi una în care doar voi vizita, așa cum mi s-a mai întâmplat de-a lungul timpului, diferite locații în care voi observa din exterior. Voi observa cum funcționează lucrurile mai la vest în ceea ce privește decizia politică și felul în care factorii de decizie se implică spre a le face oamenilor de rând să le fie mai bine. Adică doar voi trece prin fața unor vitrine strălucitoare, în care oamenii își fac treaba, iar eu voi constata lucrul acesta de la distanță. Dar nu a fost așa.
Am aflat că instituțiile europene sunt mai aproape de oameni decât cred mulți. Că există pârghii prin care statul român, semnatar a vrafuri de documente europene, poate fi sancționat atunci când își face treaba doar pe hârtie. Că cetățeanul de rând, atunci când îi sunt încălcate flagrant drepturile, poate să acționeze, sprijinit de aceste instituții. Că nu trebuie să stai doar cu căciula în mână în fața autorităților, sperând că le vei înduioșa cu dreptatea ta. Că ceea ce contează este să-ți cunoști foarte bine drepturile și să uzezi de ele.
Am văzut la Strasbourg români capabili, angajați în posturi de conducere, care muncesc pe bune pentru binele celorlalți. Și care nu fac din asta un eveniment de pus pe Facebook, ci e normalitatea muncii lor.
Am întâlnit oameni capabili, valoroși, care și-au făcut drumul spre Europa prin muncă, și care știu să vorbească empatic, punând profesionalismul în fața orgoliilor.
Poate nu pe toți vă vor duce pașii în sălile de ședințe ale acestor instituții, dar e bine să știți că ele își fac treaba și în sprijinul cetățeanului român, nu doar al celui francez, german, danez sau norvegian. Și că statul român nu e o entitate superioară omului de rând, ci una în slujba lui. Iar atunci când închide ochii în fața drepturilor individului, poți să-l tragi de urechi, oricât de impresionante i-ar fi ele.
Și cred că bine ar fi să mai renunțăm la a ne plânge, mai mult decât la a acționa. Să ne transformăm din observatori care privesc doar în jos, în persoane care acționează curajos, privind în sus.
prof. Maria Adriana Nichitean
