Direcția Județeană de Sport Neamț organizează evenimentul “Săptămâna Europeană a Sportului”.
Până pe 30 septembrie, pe teritoriul României, ca și pe cel al Europei, se desfășoară activități dedicate sportului de masă.
Partenerii evenimentului sunt Clubul Sportiv Ceahlăul Piatra Neamț și Clubul Atletic Roman.
Cele două structuri sportive își vor deschide porțile pentru întâlniri între antrenorii secțiilor sportive și tinerii care pot afla astfel ce condiții oferă pentru practicarea sportului de performanță.
Clubul Ceahlăul are stabilită miercuri Ziua porților deschise, de la ora 15, în Sala Ceahlăul, acolo urmând să fie prezenți antrenorii secțiilor de atletism, canotaj, lupte, radioamatorism și karate.
Clubul din Roman va organiza un eveniment asemănător joi de la ora 15, la sala de atletism și la sala de lupte.
De asemenea, Fundația de Îngrijiri Comunitare are rezervate intervale orare, între 9 și 10:30, pentru exerciții fizice la care să participe persoane vârstnice, iar Clubul Mizuno organizează cursuri de arte marțiale în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 3 Piatra Neamț.
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/09/22/centru-de-zi-pentru-copii-din-familii-vulnerabile/