full screen background image

Elevi de excepţie, premiaţi de Primăria Suceava

Primarul Ion Lungu s-a întâlnit, la sediul Primăriei municipiului Suceava, cu absolvenţii de gimnaziu din reşedinţa de judeţ care au luat nota maximă la examenul de evaluare naţională.

Cu acest prilej, Lungu a premiat cu câte 3.000 de lei pe fiecare dintre cei 7 elevi care a obţinut media 10 după sesiunea de evaluare din iunie 2023.

Edilul-şef a motivat că acesta este un mod de recunoaştere şi răsplătire a performanţei şcolare, primarul felicitându-i şi urându-le succes în noul an şcolar respectivilor performeri: “Nu trebuie să uităm că, prin rezultatele lor, aceşti elevi promovează excelenţa în educaţie, recunoaşterea succeselor lor fiind un gest firesc, de normalitate, dar şi o motivare suplimentară”.

La examinarea de după încheierea ciclului gimnazial, 15 elevi din judeţul Suceava au luat note de 10, atât la limba română, cât şi la matematică.

Este vorba despre trei elevi de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava, doi elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Suceava, şi câte unul de la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni, Şcoala Gimnazială “Ioan Vicoveanu” din Vicovu de Jos, Şcoala Gimnazială “Bogdan Vodă” din Rădăuţi, Şcoala Gimnazială “Regina Elisabeta” din Rădăuţi, Şcoala Gimnazială nr.1 din Gura Humorului, Şcoala Gimnazială nr. 3 din Suceava, Şcoala Gimnazială “Nicolae Labiş” din Mălini şi Şcoala Gimnazială nr. 9 “Ion Creangă” din Suceava.

 

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/09/12/medalii-pentru-arcasii-radauteni-la-campionatul-national-outdoor/

comments

comments