A început școala și când ceva nu merge bine, ne uităm cu jind spre alte sisteme de învățământ. Nu le cunoaștem prea bine, dar tragem concluzia că sunt mai bune din moment ce produc oameni care o duc o mai bine, care sunt mai relaxați și par mai eficienți apoi și la locul de muncă.
Iar când vine vorba de propriii copii, nu mai pune nimeni la îndoială dorința de a le fi mai bine decât ne este nouă. Unii găsim că e calea corectă cea în care punem accent pe cunoașterea academică. Pe cunoștințele multe, bine înțelese, verificate pe la diferite concursuri, ce apoi să pot fi puse în practică. Alții ne gândim că nu e nevoie să participe la olimpiade de matematică, fizică sau biologie, ci mai important este felul cum se adaptează la diferitele situații de viață, felul în care socializează cu ceilalți. Cu toții însă suntem din ce în ce mai mult de acord că sistemul de învățământ danez este unul performant și ne-am dori unul la fel pentru copiii noștri.
Va mai curge multă apă pe Dunăre până lucrurile în școala românească ar putea începe să semene cu ceea ce se întâmplă în școlile nordice. Dar sunt lucruri pe care chiar dacă nu le predau profesorii noștri la clasă, am putea să le predăm noi, părinții, acasă. Nu, nu e vorba de algoritmi matematici, formule la fizică sau analize de text literar. E vorba despre empatie. Cea care ar putea să îi facă pe copiii noștri mai fericiți, mai dispuși să învețe de la alții sau să fie ei învățătorii altora. Empatia care ne face să fim capabili de a simți trăirile altor persoane, fără însă a ne identifica cu acestea. Cea care ne ajută să creăm conexiuni cu ceilalți, care ne ghidează în munca în echipă, existând astfel șansa de a face cu succes mai multe. Iar succesul nu-i așa, e ceea ce ne preocupă foarte mult când vine vorba de copiii noștri.
Și chiar nu e atât de greu să le predăm empatia copiilor. Asta dacă n-am uitat noi, în ultima vreme, să fim empatici. Dacă vom privi spre alt copil decât cel personal și vom spune că ,,el e rău”, ,,ea este o alintată”, ,,el e enervant”, atunci copilul va învăța să se comporte la fel. Va fi la fel de nemulțumit ca și tine, va învăța să pună etichete, va întoarce spatele altor copii fără a mai încerca să înțeleagă care este cauza comportamentului și fără a încerca să recunoască emoțiile celorlalți sau personale. Și nu va mai colabora.
Limbajul pe care noi, adulții, îl folosim în fața copiilor, e ca o lecție de chimie sau orice altă disciplină, predată la clasă. Copilul copiază cu ușurință tot ce vede la adulții familiei. Iar dacă vrem să avem copii empatici, capabili de a coopera spre propriul bine, dar și spre binele celorlalți, trebuie să fim atenți ce le predăm acasă.
De ajutor și doza de educație.
prof. Maria Adriana Nichitean
