full screen background image

Festivalul de Artă Medievală de la Suceava – PROGRAM

Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Primăria Municipiului Suceava și Asociația EduMax vă invită, în perioada 17 – 20 august 2023, la Cetatea de Scaun a Sucevei, la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”.

Potrivit tradiției, în prima seară va avea loc parada cu făclii pe străzile orașului

Peste 500 de cavaleri si domnițe din Turcia, Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, Slovacia, Ucraina și România vin la Suceava pentru patru zile de poveste în spirit medieval.

Spectacolele vor cuprinde dansuri medievale interactive, puneri în scenă a momentelor importante din istoria cetății, turniruri, muzică medievală, tir cu arcul, lupte medievale, jonglerii și teatru de păpuși.

Nu vor lipsi „deliciile medievale”, preparate de Chef Cătălin Scărlătescu.

Prețul biletelor de acces la spectacolele din cadrul festivalului este cel al biletelor de vizitare a Cetății de Scaun a Sucevei: 16 lei pentru adulți, 8 lei pentru pensionari și 4 lei pentru elevi și studenți.

Proiectul este realizat în asociere cu Primăria Municipiul Suceava și cu Consiliul Local al Municipiului Suceava.

comments

comments