full screen background image

Şedinţă pentru soluționarea deficitului de locuri din creșe

La sediul Prefecturii Neamț s-a desfășurat o ședință la care au participat reprezentanții Primăriei reședință, ai părinților, directorul Creșei Piatra Neamț, manageri ai unor instituții de învățământ din oraș și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

În cadrul întâlnirii au fost stabilite etapele care vor fi urmate pentru soluționarea deficitului de locuri din creșe, până la finalizarea proiectelor de modernizare a Creșei Precista și de construcție a 2 noi creșe pe strada Mihai Viteazul și în cartierul Văleni.

În primă fază, directorul Creșei Piatra Neamț va transmite către Primărie o situație clară a copiilor care nu au fost admiși în prima etapă de repartizare la creșe, pentru a putea evalua necesarul de locuri.

Inspectoratul Școlar Neamț va fi înștiințat oficial pentru a solicita Ministerului Educației o suplimentare a locurilor la creșe, prin transformarea unor locuri de grădiniță după etapa finală de înscriere.

Grădinița din cartierul Speranța condiții moderne pentru desfășurarea activităților de educație și îngrijire, fiind o clădire complet nouă și poate susține amenajarea unui număr mare de grupe de creșă.

Sâmbătă dimineața va avea loc încă o vizită la grădinița din Speranța, pentru părinții interesați.

comments

comments