DDE – Astăzi îmi dau voie să fiu puțin subiectivă, deci mai puțin profesionistă, căci știu, regulile jurnalismului amintesc despre obiectivitate. Zic subiectivă, căci n-am altfel cum, când vine vorba de Bacalaureatul de anul acesta. Examen de poveste și cu poveste, ca-n fiecare an, căci acolo unde sunt emoții puternice, poveștile și povestirile răsar ca ciupercile după ploaie.
N-am să mă leg de faptul că subiectele la Limba română par a fi bătut la ceas din noapte, cu multe ore înainte de a se deschide în sălile de clasă, în poarta unora dintre cei care urmau a susține examenul. Nici de faptul că s-au făcut fotografii subiectelor în școli, în timpul examenului mai ceva ca la Gala Gopo.
Am să mă leg însă de postările unor adulți, trecuți bine prin viață, care au citit probabil de zece ori mai mult și au studiat cu mult mai mult sârg decât o fac generațiile actuale de liceeni. Postări în care sunt deosebit de revoltați de lipsa de cunoaștere a tinerilor, a sensului lui „de bună seamă”.
Printre postările pline de ironie, am regăsit una făcută de o doamnă trecută bine prin școală, căreia nu îi voi da numele, pentru că buna mea creștere spune că nu e cazul. Dumneaei afirmă că în ciuda faptului că „nu ești as la vocabular, poți totuși să-ți pui mintea la contribuție, să gândești, deci să o folosești cum s-ar zice, mai apelezi la simțul limbii, nativ român fiind…cu ceva cultură generală”. Ironia aceasta fină pe care am citat-o este, așa cum spuneam, la adresa celor care zilele trecute au susținut proba la Limba română.
Mie îmi place ironia fină doar atunci când are scop de creștere, deși nu e cea mai bună alegere. Prefer mai degrabă să o folosesc rar la adresa celorlalți și mai mult pe cea autoadresată. Nu-mi permit însă să ironizez etichetând, așa cum nu-mi permit să-mi dau cu părerea în domeniile pe care nu le stăpânesc. Dacă aș fi profesor de Matematică, mi-aș da cu presupusul despre logaritmi, dacă aș fi de Limba română, despre scrierile pașoptiștilor, de Geografie de-aș fi, aș vorbi despre Groapa Marianelor… și tot așa.
Doamna profesoară însă a riscat, ironizând într-o postare publică lipsa de cultură generală a copiilor care nu au știut sensul „alocuțiunii adverbiale”. Ați citit bine „alocuțiune” și nu „locuțiune”. Semn că și cultura dumneaei generală mai trebuie sporită, așa cum e musai pentru fiecare, fie că ironizăm sau nu public tânăra generație.
Nu că n-ar fi avut dreptate legat de faptul că bine ar fi dacă ar citi mai mult și mai bine liceenii… Dar să ironizezi pe unii cu mult mai puțină trecere prin viață săvârșind tu însăți o greșeală ce vădește la rândul ei lipsuri… zic că nu se face. Mai ales atunci când îți propui să fi un model, o persoană care își dorește să țină alocuțiuni adresate tinerei generații, ce mai are multe de învățat de la cei cu experiență.
Nu e nici de „bonton”, nici pedagogic, nici… nici…
prof. Maria Adriana Nichitean
