full screen background image
tabara arte vizuale

Zilele Eminescu la Memorialul Ipotești, 13 -16 iunie

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în perioada 13-16 iunie 2023, Zilele Eminescu.

Manifestările vor începe pe 13 iunie cu Festivalul de debut, la care participă poeți care au debutat editorial în 2022 și sunt înscriși în concursul pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. Programul festivalului, care se va desfășura pe 13-15 iunie, cuprinde:

– ateliere de Spoken Word, coordonate de Cosmin Perța (pentru poeții invitați la festival);

– masă rotundă despre poezia contemporană (13 iunie, ora 16.00, cu acces liber);

– performance-uri ale participanților, în colaborare cu Iulian Morar (13-14 iunie, ora 20.00, cu acces liber).

Pe 15 iunie, programul Zilelor Eminescu va include mai multe activități.

La ora 9.00, în Bisericuța familiei Eminovici, va avea loc un Te Deum, urmat de depuneri de flori la bustul lui Mihai Eminescu de la Memorialul Ipotești.

Începând cu ora 10.00, în Sala de expoziții temporare „Horia Bernea”, se va desfășura ceremonia de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. Acordarea premiului va fi precedată de masa rotundă Poezia de debut în anul 2022, cu participarea membrilor juriului (Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Alex Goldiș, Mihai Iovănel, Andreea Pop, Adriana Stan, Andrei Terian), și de recitalul poeților nominalizați. Gala de premiere se va încheia cu un performance pe versuri de Mihai Eminescu, susținut de poeții participanți la Festivalul de debut.

În după-amiaza aceleiași zile, la ora 17.00, va începe Colocviul de exegeză literară,  ediția a VII-a, In honorem Edgar Papu. Colocviul, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.  Colocviul, la care și-au anunțat participarea: Iulian Boldea, Bogdan Crețu, Mircea A. Diaconu, Caius Dobrescu, Oana Fotache Dubălaru, Livia Iacob, Mircea Martin, Mihaela Pop, Constantin Stoenescu, Lucia Țurcanu, Mihai Zamfir, va continua pe 16 iunie, de la ora 9.30.

Pe 16 iunie,

la ora 18.00, Memorialul Ipotești, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, organizează, la Cinema Unirea, evenimentul În numele poeziei, în numele poetului, care cuprinde:

– recital al actorilor Teatrului „Mihai Eminescu”;

„Copyright poetic” – ultima înregistrare a lui Ion Caramitru recitând din Eminescu;

Căutându-l pe Eminescu – expoziție foto.

 

Vă recomandăm să citiți și:

Concursul “Porni Luceafărul…” a ajuns la ediția a XLII-a

comments

comments