Sindicaliștii din învățământ vor declanșa luni greva generală, în urma eșuării negocierilor cu Guvernul.
Principalele revendicări sunt de natură salarială, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate.
De asemenea, sindicaliștii solicită creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii.
Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, GIANI LEONTE, a declarat pentru Radio VIVA FM că răspunsurile Guvernului “nu au fost satisfăcătoare” și că propunerile avansate „nu pot fi acceptate” de către angajații din sectorul educațional. În același context, el a recomandat elevilor să rămână acasă în zilele de grevă generală.
Pe de altă parte, ministrul Educației LIGIA DECA a declarat că nu poate negocia cereri de natură salarială, deoarece “nu fac obiectul contractului colectiv de muncă”. În prezent, salariul de bază al unui profesor debutant cu vechime de până la 1 an este de 2.500 de lei net.