full screen background image

PRI: Erupţie vulcanică în Islanda (2010)

Pe repede înapoi (PRI) – Nori negri de cenușă se ridicau deasupra Europei într-o zi de 14 aprilie.

În anul 2010 erupea, în Islanda, un vulcan cu un nume aproape imposibil de pronunțat: Eyjafjallajökull.

Vulcanul respectiv se trezea la viață după 200 de ani de inactivitate și o făcea la modul cel mai serios.

Exploziile vulcanice au eliberat în atmosferă, în decurs de câteva zile, cantități uriașe de cenușă și praf, care au cauzat întreruperi ale traficului aviatic în mai multe țări europene.

Măsurătorile ulterioare au arătat că mișcările seismice au avut ca rezultat deplasarea scoarței terestre cu 3 centimetri.

În aceste condiții critice, Guvernul islandez a decis evacuarea câtorva sute de locuitori din apropierea muntelui, iar drumurile din zonă au fost închise mai multe săptămâni.

Situația avea să revină treptat la normal în privința transporturilor și a vieții cotidiene a localnicilor, dar erupția vulcanului lăsa urme adânci.

Lava incandescentă a poluat mediul înconjurător cu fluor și sulf, cele mai afectate fiind oile, animale de tradiție în Islanda.

Dar – la fel ca după orice răbufnire a naturii – anii următori au adus acțiuni de refacere nu numai a infrastructurii, ci și a moralului oamenilor.

Bogdan Diaconiţa

comments

comments