Doza de educaţie (DDE) – Săptămâna trecută a fost una destul de tristă, dacă e să ne referim la veștile care au ajuns pe toate canalele de știri. Două dintre ele „cu puternic impact emoțional” au fost despre școala românească de astăzi. Și zic de astăzi pentru că în urmă cu 5-10 ani, ți-ar fi fost mult mai greu să crezi că se pot întâmpla și la noi episoade precum cel cu liceanul care pune cuțitul la gât unui profesor sau cel cu gimnazistul care mimează sexul cu un profesor în fața clasei.
Sunt episoade dure, greu de imaginat, în care sunt implicați preadolescenți, adolescenți și profesori. Privind spre ele, cred că piere pofta multora de a mai debuta în învățământ, mai ales pentru a lucra la gimnaziu sau liceu la catedră.
Mi s-a tot rotit în minte o întrebare zilele astea: Cum s-a ajuns aici?… Iar singurul răspuns pe care-l găsesc, posibil subiectiv, pentru că e bazat pe valorile mele, e… LIPSA REGULILOR sau inconsecvența respectării lor, acolo unde există.
Pentru că educația se face cu multă dragoste, cu respect reciproc, dar și cu reguli. Din primii ani de viață. O mamă echilibrată stabilește reguli încă din primele zile ale celui mic. Întâi îi stabilește un orar al meselor, apoi un spațiu în care să se odihnească în liniște, apoi îi sprijină primii pași copilului, îi dă acces sau nu în anumite spații din casă, îi citește povești, stabilește rutine. Toate astea însemnând reguli! După ce copilul merge la grădiniță îi povestește din nou despre reguli. Cele din colectivitate, povestește despre regulile de pe stradă și i le reamintește pe cele de acasă. În clasele primare repetă ritualul regulilor. Și asta pentru că un părinte echilibrat e cel care a trăit la rândul lui cu multă dragoste, cu respect reciproc și… reguli. Și știe că doar așa putem să ne dezvoltăm alături de alții, fără să ne îngrădim sau să le îngrădim altora libertatea: respectând reguli. Valabile în egală măsură pentru toți.
Când copilul a ajuns la gimnaziu sau și mai târziu la liceu, dacă nu a avut parte de dragoste, respect și reguli, e greu spre imposibil să mai îndrepți ceva. Copilul e ca puiul acela, ce crește într-o curte de la marginea pădurii, o curte din care gardul lipsește. Și dacă lipsește, zburătăcește puiul în toate părțile zăpăcit, neștiind unde să se oprească pentru a fi în siguranță sau pentru a nu distruge ceva în agitația lui. Și tot zburătăcește până ajunge în întunericul pădurii, fie pradă animalelor sălbatice, fie transformându-se și el în pasăre de pradă, dacă vrea să supraviețuiască.
Regulile dragi părinți, și dragă școală, n-ar trebui nici fentate, nici subminate, nici șterse. Regulile trebuie să însoțească dragostea și respectul din primii ani de viață și până copilul își ia zborul, purtându-le cu el, în caz că au fost bine sădite. În lipsa efortului de a stabili reguli n-avem decât să constatăm că școala de astăzi e ograda fără gard, de la marginea unei păduri întunecoase.
prof. Maria Adriana Nichitean
