De curând am citit despre o lucrare publicată în “Harvard Educational Review”, bazată pe sute de ore de observație în grădinițe și școli. Se referă la copii și mi-a stârnit interesul prin rezultatele ce dovedesc cât de mult se schimbă aceștia de-a lungul școlarității. În lucrare se arată că dacă un copil de grădiniţă pune între două şi cinci întrebări în decurs de o oră, în clasa a V-a, cei mai mulţi dintre elevi nu adresează nici o întrebare profesorilor şi pare-se nu au nici o activitate care să îi ajute să descopere ceva nou. Drept urmare m-am întrebat care este cauza acestui contrast. Căci e bine știut că e o trăsătură cu care ne naștem, dorința de a cunoaște.
Unde și de ce se pierde această dorință? Căci scopul declarat al educației realizată în școală este de a sprijini și contribui decisiv la dezvoltarea elevilor. Iar pentru a se dezvolta, e drept, inteligența este foarte importantă, conștiinciozitatea este și ea esențială, dar nici una dintre ele nu este suficientă. Cea care îi ajută cel mai mult să învețe este curiozitatea.
Profesorii se plâng adesea pentru absența elevilor de la ore. Nu cea fizică. Pentru că de cele mai multe ori băncile sunt pline. Mai ales în clasle primare. Ci absența dialogului. Bazat pe întrebări și răspunsuri. În ambele sensuri. Nu doar întrebări formulate de profesori și răspunsuri solicitate elevilor.
Pe de altă parte mă gândesc că ele, cadrele didactice sunt cele care dau tonul dialogului în sala de clasă. Ele sunt cele ce permit copilului ce își dorește să știe mai multe să adreseze întrebări. Întrebări ce nu au răspunsurile formulate în manuale. Căci ce rost au, din moment ce răspunsul e ușor de găsit în carte. Întrebări pentru care profesorul trebuie să se informeze dincolo de copertele cărților de pe băncile elevilor. Ce presupun o continuă informare, căci spunem ades că lumea în care trăim e mereu în schimbare. Și cine altul dacă nu dascălul, e cel ce trebuie să țină pasul cu ea?
Mă gândesc că răspunsul la rătăcirea curiozității elevilor cu creșterea în vârstă aici îl găsim. În disponubilitatea celui de la catedră de a da răspunsuri ce nu sunt prin manuale și de a încuraja formularea a cât mai multor întrebări. Și chiar dacă răspunsul nu e de fiecare dată la cel de la catedră, el poate fi găsit cercetând împreună. Căci nimeni nu le știe pe toate, oricât de mult și-ar dori.
Iar dacă profesorul va reuși să-și transforme clasa ,,într-un amfiteatru al întrebărilor”, așa cum concluziona unul din autorii studiului mai devreme amintit de la Universitatea din Edinburgh, atunci cred că absența interesului elevilor pentru cele prezentate la ore, nu va mai fi o problemă.
Cu siguranți și părinții au un rol foarte important în stimularea curiozității copiilor. Începând de la vârstele mici și încurajând-o atâta timp cât își doresc copii dornici de a învăța. Iar o doză de educație sau chiar mai multe pot fi benefice în această problemă, indiferent dacă o vorba despre elevi, părinți sau profesori.
prof. Maria Adriana Nichitean
