full screen background image

Concurs Județean Coral, la Suceava

Vineri, 3 martie, la Centrul Multifuncțional ,,Arta” din Ițcani, a avut loc Concursul Județean Coral – o fază preliminară a Etapa zonală a Olimpiadei Naționale Corale ce va desfășura la Bacău în data de 26 martie 2023 și a Etapei naționale ce se va desfățura la Tulcea în perioada 5 – 7 aprilie 2023.

Competiţia se organizează anual de către Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Inspectoratele Şcolare Judeţene şi se adresează atât corurilor de elevi din învăţământul gimnazial, cât şi celor din învăţământul liceal. Pentru fiecare dintre cele două niveluri de şcolarizare, sunt alocate trei secţiuni distincte: coruri din colegii/licee de artă și muzică, coruri din colegii/licee- altele decât cele de artă și muzică, coruri din școli gimnaziale/palatele şi cluburilor elevilor şi coruri de la liceele/seminariile teologice. Menționăm faptul că anul 2023 readuce în grafic Olimpiada Națională Corală, ulterior unei îndelungate perioade pandemice, situația epidemiologică întrerupând integral activitățile culturale începând cu anul 2020.

În calitate de organizator, Compartimentul Arte al IŞJ Suceava, reprezentat de Inspector Şcolar Arte, prof. Ceică Loredana Mihaela Asociației DASCĂL ȘI ARTIST mulţumeşte partenerilor: Consiliului Judeţean Suceava, Partenerilor media – Televiziunea Intermedia, Televiziunea Buvovina TV, Radio Top Suceava, Viva FM Suceava, Primăriei Municipiul Suceava, domnului profesor de Educaţie plastică de la Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului, prof. Cătălin Rusu-Batîr, care a editat afişele şi diplomele, doamnei profesor Valentina Tablan-Popescu și domnului director Sorin Gălățeanu al Școlii Gimnaziale ,,Aurelian Stanciu’’ Salcea pentru pianina care a fost utilizată în timpul evoluțiilor corale, Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava pentru practicabilele folosite în timpul competiției, Colegiului “Ciprian Porumbescu” Suceava şi celui mai important partener în promovarea şi reînvierea activităţii corale la nivelul judeţului Suceava şi în toată ţară, Cantus Mundi România – Bucureşti. De asemenea, mulțumiri deosebite acordăm Asociației DASCĂL ȘI ARTIST, colaboratoare permanentă și perpetuu implicată în toată activitatea culturală județeană, alcătuită fiind din remarcabili profesori de educație muzicală/muzică specializată și educație plastică/arte vizuale din întreg județul.

Membrii juriului sunt profesori de Muzică Specializată din Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava şi profesori metodişti de Educaţie muzicală din judeţ: președinte – prof. Gabriel Matei, Inspector școlar general adjunct; președinte executiv – prof. Loredana Mihaela Ceică, Inspector școlar arte; vicepreședinte – prof. Johannes Raimund Onesciuc, Colegiul de Artă ,,Ciprian Porumbescu’’ Suceava; secretar – prof. Florin Batîr Rusu, Colegiul ,,Alexandru cel Bun’’ Gura Humorului; membri – prof. Iulia Buraciuc, prof. Mihaiela Săveanu, prof. Lăcrămioara Crețu, prof. Adriana Iftimiu – Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu Suceava, prof. Valentina Tablan Popescu – Școala Gimnazială Aurelian Stanciu Salcea, prof. Adriana Caliniuc – Școala Gimnazială Miron Costin Suceava, prof. Ionuț Hîrceag – Colegiul Național Mihai Eminescu Suceava, prof. Victor Mahu – Școala Gimnazială George Voevidca Câmpulung Moldovenesc, prof. Lucian-Ionuț Tablan-Popescu – Seminarul Teologic Liceal Ortodox Mitropolitul Dosoftei Suceava, prof. Bogdan Faraon – Colegiul Național Dragoș Vodă Câmpulung Moldovenesc, prof. Ioana Ștefania Simian – Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, prof. Ciobotar Marius Mihai – Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu Grănicești, prof. Daniel Dumitru Aneculăesei – Palatul Copiilor Suceava.

În concurs s-au înscris 5 formaţii corale și 4 grupuri vocale:
1. Corul “Armonia” al Şcolii Gimnaziale “Ioan Ciurea” Fălticeni, dirijor prof. Mirabela Apopei;
2. Corul “Vivat” al Şcolii Gimnaziale “Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, dirijor prof. Otilia Mahu;
3. Corul “Vivat Musica” al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” – Suceava, dirijor prof. Iulia Buraciuc,
4. Corala de fete ,,Ciprian Porumbescu’’ a Colegiului Național ,,Ștefan cel Mare’’ – Suceava și Corala ,,Mitropolit Dosoftei” a
5. Corala Seminarului Teologic Liceal Ortodox ,,Mitropolit Dosoftei” – Suceava, dirijor pr. prof. Tablan-Popescu Lucian.
6. Grupul Vocal ,,Floarea Bucovinei’’ al Școlii Gimnaziale Voitinel, dirijor prof. Slubczakowsky-Gheliuc Antonius;
7. Grupul Vocal ,,Arcașii Bucovinei” al Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” – Vama, dirijor prof. Faraon Bogdan Ilie, dirijor prof. Bogdan Faraon;
8. Grupul Vocal ,,Vocile Primăverii” al Școlii Gimnaziale „Miron Costin’’ – Suceava, dirijor prof. Adriana Caliniuc;
9. Grupul Vocal “Rogvaiv” al Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava, dirijor prof. Ioana Ștefania Simian;
Cele 3 coruri de învățământ liceal care vor reprezenta județul Suceava, pe 26 martie 2023, la Bacău, unde se va desfășura Olimpiada Naţională Corală –
Etapa Zonală au obținut LOCUL I – FINALIST la faza județeană se clasifică după cum urmează:
1. Corul “Vivat Musica” al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, dirijor prof. Iulia Buraciuc,
2. Corala de fete ,,Ciprian Porumbescu’’ a Colegiului Național ,,Ștefan cel Mare’’ – Suceava, dirijor pr. prof. Lucian Tablan-Popescu;
3. Corala ,,Mitropolit Dosoftei” a Seminarului Teologic Liceal Ortodox ,,Mitropolit Dosoftei” – Suceava, dirijor pr. prof. Tablan-Popescu Lucian
și

Locul I a fost ocupat și de 2 coruri de gimnaziu și 2 grupuri vocale:
1. Corul “Armonia” al Şcolii Gimnaziale “Ioan Ciurea” Fălticeni, dirijor prof. Mirabela Apopei;
2. Corul “Vivat” al Şcolii Gimnaziale “Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, dirijor prof. Otilia Mahu;
3. Grupul Vocal,,Arcașii Bucovinei” al Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” – Vama, dirijor prof. Faraon Bogdan Ilie;
4. Grupul Vocal,,Vocile Primăverii” al Școlii Gimnaziale „Miron Costin’’ – Suceava, dirijor prof. Adriana Caliniuc.

Grupurile vocale au concurat anul acesta exclusiv pe plan local, cu categorie separată, la propunerea Inspector Școlar Arte, prof. Loredana Mihaela Ceică și a Consiliului Consultativ Arte, din dorința de a promova și susține Grupurile vocale. Reliefăm faptul că, conform Regulamentului Specific privind
Organizarea și Desfășurarea Olimpiadei Naționale Corale, pentru etapa naţională, competiția rezervată elevilor din categoria claselor gimnaziale se desfășoară în anii pari, iar cea rezervată elevilor claselor liceale se desfășoară în anii impari.

“Felicităm de asemenea Grupul vocal “Rogvaiv” al Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava, dirijor prof. Ioana Ștefania Simian; Grupul Vocal ,,Floarea Bucovinei’’ al Școlii Gimnaziale Voitinel, dirijor prof. Slubczakowsky-Gheliuc Antonius, clasate pe locul al II-lea.”, a amenţionat Inspector școlar Arte, prof. Ceică Loredana Mihaela.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/03/06/sediul-facultatii-de-medicina-suceava-va-costa-15-milioane-de-euro/

comments

comments