Pe repede înapoi (PRI) – Astăzi vă reținem atenția cu o premieră de care ne reamintim unii dintre noi, chiar dacă în stadii și la intensități diferite.
Pe 18 noiembrie 1963 era introdus în circuitul comercial primul telefon cu taste din lume.
Evenimentul avea loc în Statele Unite și era considerat de presa vremii un optimist avânt al tehnologiei.
Practic, telefonul respectiv era unul fix, cu fir și receptor, tastele fiind montate în locul discului.
Elementul de noutate era o formare mai rapidă și mai exactă a numerelor, asta dacă lăsăm la o parte culorile mai vii și designul modern.
Demodatul disc al telefonului era astfel înlocuit cu taste atrăgătoare, schimbarea fiind și de ordin mental.
Potrivit unor studii desfășurate de sociologi, abonații erau tentați să apeleze mai mult de pe un telefon cu butoane decât de pe unul tradițional, cu disc.
Iar acest lucru s-a văzut cel mai bine în încasările companiilor de telefonie.
Astăzi, în epoca telefoanelor mobile cu touchscreen, amintirea celor fixe ni se pare foarte îndepărtată…
Bogdan Diaconiţa